marți, 7 februarie 2017

Suntem ceea ce luminăm

Pentru a ști cum se termină, e bine să știm cum a început totul (gând)

După șapte seri de manifestații puternice, foarte probabil depășite ca amploare și răspândire doar de cele de la revoluția (?) din 1989, am ajuns în stadiul grotescului asumat de către o guvernare deja ratată.

Să fim bine înțeleși! Oricine în țara asta are dreptul egal la protest. Desconsiderându-i pe ceilalți automat faci un pas înapoi din propriul demers civic! Nu există adecvări și inadecvări atunci când simți că trebuie să-ți faci auzit glasul în stradă! Toți suntem egali în fața libertății de exprimare!

Putem însă detalia fundamentele, resorturile care ne generează protestul manifest. Putem face comparații și folosi exemple pentru a înțelege mai corect realitatea în care ne-am trezit într-un mod atât de brusc.

Șase sute de mii de oameni ies în stradă într-un mod grandios. Nu pentru salarii, nu pentru gratuități sau puncte de pensie. Ies pentru o idee. Aceea că vor să trăiască într-o țară curată. Că nu vor ca copii lor să urmeze aceeași cale aleasă de mai bine de trei milioane de români care și-au luat lumea-n cap de atâta "bine".

O contra-manifestație în fața palatului Cotroceni și un individ în centrul orașului Ploiești dispus să ducă protestul "până se va liniști treburile în țară". Iată absurdul și grotescul ridicate la grad de artă! 

Poate la fel de simbolic ca reprezentativitate în fața palatului Cotroceni se face simțită, chiar suprasimțită vocea Floricicăi Dansatoarea 


Între momentul de grație al "Revoluției Luminii" care deja a făcut înconjurul planetei scoțând România dintr-un cvasi-permanent con de umbră până la prestația Floricicăi, se revelează brusc o realitate uimitoare care probează fără dubii faptul că am fost până în acest moment prizonierii unei "altfel de realități" construită cu migală și osârdie de imperiile mediatice securist-comunistoide. România a evadat miraculos (din nou!) din plasa țesută cu străduință stahanovistă pentru a captiva cât mai multe minți ale acestui popor!

Iar disprețul manifest pentru propriul popor se răzbună. Toată istoria este plină de astfel de modele. Poți prosti un om, o sută, o mie, dar nu-i poți prosti o țară.

Efectul de bumerang este mereu devastator. Și replica unui popor disprețuit poate fi devastatoare. Uneori cu violență, cum a fost în 1989 (violență indusă, cum știm cu toții), sau plină de grație, cum este acum.

În doar câteva zile România a devenit un model de civism nu numai pentru vecinele țări din est care se confruntă și ele cu regimuri abuzive, populiste sau comunistoide, dar chiar cu cele care erau constant modele democratice. Europa a constatat cu uimire că așa numita "Uniune cu două viteze" poate fi o idee falsă și că aportul de aer proaspăt poate veni de unde s-ar fi așteptat mai puțin. De la "coada" ei. 

Este foarte probabil un șoc care ar trebui să genereze o reevaluare dramatică a imaginii europenilor față de ei înșiși. Aroganța suficientă față de țările estului european, ignorarea angoaselor post-comuniste reale, egoismul, toate trebuie reconsiderate rapid. Altfel vom asista probabil mai repede sau mai târziu la un spectaculos Euroexit.

Ce s-a întâmplat acum în România a intrat deja în cartea de istorie. A țării, dar și a Europei. O Europă tot mai eurosceptică.

Da, România este o țară coruptă dar nu cu un popor eminamente corupt. Este o țară care dorește cu disperare să se vindece de ea însăși. De proprii ei politicieni! Faptul că în România a reușit să supraviețuiască un nucleu atât de puternic care refuză să accepte compromisul atunci când e vorba de corupție este un miracol!

Am trâit să vedem proteste masive în locuri din țară transformate în adevărate feude de către baroni așa zis social-democrați. Cum bine zicea cineva, nu cei 100.000 de protestatari de la București sunt relevanți ci cei 10.000 de la Craiova! Cei 1000 de la Piatra Neamț. Sau cei 60 din Alexandria! Asta e istorie scrisă sub ochii noștri!

Simbolic este că la Târgu-Mureș românii și maghiarii au ieșit să-și manifeste bilingv același revoltă, asta este iarăși în cartea de istorie. Că sașii au ieșit la Sibiu cu pancarte scrise în limba lor veche și frumoasă dar și la München, este deja în istorie! Faptul că simt că au o țară în care merită să investească speranță este imens câștig pentru noi toți! Că românii care și-au luat lumea în cap nemaisuportând atâta dispreț, au ieșit și ei care pe unde sunt coalizându-se cu noi este iarăș istorie! 

Foarte probabil neintenționat, Floricica Dansatoarea a devenit peste noapte un simbol. Al disprețului politicienilor față de propriul popor. Al disprețului unei părți din media, mai ales televizate, față de proprii privitori.

Relevant este că asistăm la cel mai spectaculos rateu socio-politico-mediatic din istoria României. El se întrevedea dar acum a devenit evident. Și asta va fi consemnată cu siguranță în cărțile de istorie.

De acum România nu va mai fi la fel, și "ei" știu asta. O dovedesc fețele lor tot mai livide, disperarea cu care mint, cu care se contrazic sau se încurajează jalnic pe la televiziunile obediente.

Aroganța în politică a fost mereu sinucigașă. Modele?! Sunt peste tot, unele sub nasul nostru. Tratându-ți propriul popor cu dispreț este calea cea mai sigură spre groapa de gunoi a istoriei.

aleXandru goța

p.s. Și ca să îi răspund unui amic care vede în intonarea imnului național un semn că revolta a fost deja confiscată de către "naționaliști".

Face mereu aceeași confuzie (voită?!) între naționalism și patriotism. Sunt două elemente care sunt fundamental diferite (și adeseori opuse!). Imnul unui stat, la fel ca și drapelul nu sunt doar apanajul naționaliștilor (indiferent de cum s-or numi ei). Aceste simboluri sunt adeseori preluate în mod abuziv de grupuri care se cred mai îndreptățite a le promova și ajung să le confiște. Să le considere ca fiind proprietatea lor exclusivă. Și pe care le demonetizează și adeseori le schimonosesc aruncându-le în derizoriu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu