Luni voi depune această cerere
26 ianuarie 2024
15 ianuarie 2024
Regenerare urbană la o rezoluție minusculă
În așteptarea proiectului detaliat ca să pot descifra în liniște planșele proiectului, vin cu o primă observație. În dezbaterea publică care a avut loc în sala mare a primăriei Sighișoara a cărei temă a fost exact acest Plan Urbanistic Zonal domnul arhitect Ștefan Bâlici, șeful departamentului de patrimoniu al Ministerului Culturii a spus foarte clar că nu se poate întocmi un astfel de plan fără a fi inclusă și clădirea (mai bine zis ruina!) clădirii CEC cu soluții clare pentru ca aceasta să fie parte integrantă în peisaj. Și asta ar fi însemnat în primul rând ca în PUZ să fie menționate clar modificările de detaliu pe care această ruină trebuie să le suporte precum și reducerea înălțimii acesteia cu aproximativ un etaj (adică aproximativ 4 metri) a întregii clădiri. Faptul că nici până în ziua de astăzi această ruină ce tronează ca o rană purulentă în buricul târgului nu și-a găsit ”rezolvarea” este absolut uluitor! Mai mult, prorogarea PUG-ului îngreunează și mai mult găsirea unei soluții radicale (poate tocmai de aceea ruina nu a fost introdusă în acest proiect!)!
Am încercat să măresc cu ajutorul Topaz Gigapixel AI rezoluția imaginilor pe care le-am salvat de pe pagina primarului Iulian Sîrbu dar rezultatele sunt exact cum le vedeți. AI-ul reușește chestii faine când e vorba de imagini bitmap dar deja la zonele scrise întâmpină mari probleme.
Dat fiind faptul că întreg proiectul a fost în mod sigur conceput cu o aplicație dedicată proiectelor de arhitectură și în format vectorial, el practic poate fi ”exportat” la rezoluții decente, perfect lizibile pe pagina oficială a primăriei, chiar și în format PDF (la o rezoluție de 300dpi) asta ca să putem discuta în cunoștință de cauză. După cum (probabil) cu toții știm, Facebook scade automat rezoluția fiecărei imagini ”urcate” în postări sau comentarii.
Postez aici respectivele imagini după mărirea rezoluției pentru a vă putea faceți o idee cât de cât. Dacă reușiți.
aleXandru goța
05 ianuarie 2024
De ce s-a prorogat PUG-ul?!
Prorogarea Planului Urbanistic General a generat discuții mai mult sau mai puțin pertinente. ”Specialistul” Tudor Groza ne trage de urechi așa, la grămadă că nu prea știm ce vorbim că nimeni nu prea are habar cu ce se mănâncă PUG-ul. Aici îi dau dreptate. Omul de rând nici nu are cum să cunoască tot acest hățiș de reglementări, norme, studii de specialitate. Tocmai de aceea la proiectulul unui Plan Urbanistic General lucrează echipe de specialiști fiecare cu ”felia” lui. Geofizicieni, arhitecți, istorici, topografi, etc... Dar nu poți nega dreptul fiecăruia de a se pronunța desigur după un studiu amănunțit al unui astfel de proiect. Și da, poți greși. Dar tocmai de aceea există dezbateri publice pentru ca fiecare cetățean să poată ridica întrebări și să primească răspunsuri pertinente. Din nefericire, încă foarte puțini cetățeni dau suficientă importanță acestui gen de proiect extrem de laborios de a cărui calitate depinde însăși existența sa în cadrul comunității și evită participarea la acest gen de dezbateri.
Acum dacă este să iei în serios afirmația consilierei Michaela Türk : ”Eu văd PUG-ul ca pe o listă de dorințe pentru Sighișoara, un fel de proiecție a ceea ce îmi doresc eu să devină orașul meu.” (?!!!) poți risca enorm.
Pe bună dreptate Adina Popescu, arhitecta-șefă a județului a simțit nevoia să intervină: ”Pug
ul nu e doar o lista de dorinte, e cel mai important document
strategic al unui oras. In afara de reglementari si dezvoltare coerenta,
inseamna si atragere de finantari, atragere de investitii, in final
bunastare si o calitate a vietii ridicata pentru locuitorii actuali si viitori ai orasului. ”
Pentru că dacă PUG-ul s-ar rezuma exclusiv la o listă personală de dorințe care poate varia dramatic de la individ la individ, de la interese personale la altfel de interese, foarte probabil la ora asta situl UNESCO ar fi fost fost un talmeș-balmeș am fi avut viloace cocoțate în buricul ”burgărului” iar centrul istoric ar fi fost un amalgam arhitectural bizar făcut după propriile dorințe și gusturi. Și ele se văd (nu pe acea hârtiuță numită pretențios ghid de bune practici emisă anul trecut și despre care am scris aici, aici, aici, aici și aici).
Iată cum este definită foarte clar noțiunea de Plan Urbanistic General: ”este un studiu ce porneşte de la planurile de amenajare a teritoriului
naţional. Acesta preia informaţiile din documentaţiile de urbanism
aprobate şi furnizează o strategie de dezvoltare pentru urmatorii 10-15
ani. PUG-ul poate face propuneri de dezvoltare pe termen mediu şi lung.
Planul Urbanistic General este un proiect care face parte din programul
de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor ce compun
unitatea teritorial-administrativă de bază. Planurile Urbanistice
Generale cuprind analiza, reglementări şi regulament local de urbanism
pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază. În acelaşi
timp, planul urbanistic general stabileşte norme generale, pe baza
cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scara mai mică, planurile
urbanistice zonale şi apoi planurile urbanistice de detaliu.”
Am întrebat în repetate rânduri de ce proiectul PUG conceput de echipa de la Quattro Design nu a finalizat proiectul (unele dintre puncte lipsind multă vreme din cele prezente pe pagina primăriei Sighișoara). La acel moment am întrebat în stânga și în dreapta care e motivul pentru care nu avem la dispoziție întregul proiect pentru noul PUG și din mai multe surse am aflat că Primăria Sighișoara ar fi solicitat ca noul proiect să schimbe prin anumite locuri (mai ales cele care țin de urbanism și protejarea patrimoniului) anumite reglementări.
În ședința din 6 decembrie 2023 consilierii locali au aflat că proiectul nu a fost finalizat din pricina faptului că Primăria Sighișoara nu ar fi achitat ultima tranșă de bani (dacă rețin bine, ceva peste 50.000 lei, o sumă derizorie dacă stăm bine să ne gândim la câți bani se aruncă pe fereastră).
Nu ne-om fi pricepând noi prea bine la PUG, deh, avem și noi limitele noastre, dar la jurnalism încă ne pricepem. Și chiar la unul independent (pe bune).
Aveți aici o parte din răspunsurile punctuale venite din partea autorilor proiectului la solicitările primăriei Sighișoara la modificarea anumitor reglementări. Le-am subliniat nu de altceva dar ca să iasă mai bine în evidență.
aleXandru goța
21 decembrie 2023
Prorogarea PUG până la sfântul așteaptă
În 2018 a finalizat noul studiu pentru Planul Urbanistic General (PUG). Acest dosar separat pe teme date a fost public pe pagina Primăriei Sighișoara de unde l-am și salvat pe calculator (fiind un dosar public). În acel moment am remarcat că punctele 10 și 11 care analizau problema de urbanism și protecția patrimoniului lipseau (în fapt cele mai importante puncte din opinia mea). Am scotocit și întrebat în stânga și în dreapta și până la urmă l-am contactat pe dl. Jelescu, șeful de proiect și l-am întrebat de ce acele studii nu sunt accesibile. Răspunsul a fost destul de ambiguu și a lăsat de înțeles că acele două studii încă nu sunt finalizate. Ei bine între timp am mai căutat dar degeaba.
Aflu astăzi că Primăria Sighișoara pune în dezbatere publică o propunere prin care să se proroge (să se prelungească) actualul Plan Urbanistic General care a mai fost prelungit de câteva ori!!
Adică plătim bani grei unei firme specializate care nu știm dacă l-a finalizat sau nu oricum eu am căutat astăzi de mi-a ieșit părul prin căciulă și nu mai găsesc acel dosar în niciun fel (o fi iarăși ascuns prin cine știe ce cotloane ale paginii oficiale a primăriei). Pentru că nu dau de el dar merită studiat mi-am permis să ”urc” întregul dosar pe Google Drive (aveți link-ul în articol) de unde îl puteți descărca.
Problema este însă alta. Actuala administrație a folosit tema PUG-ului pe vremea când era în opoziție ca una extrem de contondentă și desigur cu iz electoral.
Am întrebat în câteva rânduri pe grupurile de discuții ce se întâmplă cu noul PUG de ce nu se mișcă lucrurile pentru că în mod clar Sighișoara are nevoie de un nou PUG. Prin prorogarea acestuia nou rămânem bine-mersi pe o durată nedeterminată cu actuala mizerie numită ruina CEC din buricul târgului, și cu așa zisa parcare noroioasă de lângă respectiva ruină, plus cu multe alte mizerii pe care le vedem zilnic!
Nu i-am văzut nici pe actualii consilieri indiferent că vorbim de UIpS, PNL, PMP, UDMR sau PSD să fie preocupați în mod deosebit de această temă esențială pentru dezvoltarea pe viitor a orașului! Singura preocupare pare a fi trasul preșului de sub picioarele adversarului, băgarea bățului prin gardul societății civile și strânsul de semnături pentru cauze deja pierdute...
Aveți aici componența firmei care a întocmit acest studiu.
S.C. QUATTRO DESIGN S.R.L.:
arh. Andrei JELESCU (șef de proiect)
ing. Răzvan NOVASELIV
ing. Ana Brândușa COCU
ing. Cristina MANOLE
urb. Ana PETRESCU
urb. Monica PĂTRĂŞCOIU
https://drive.google.com/drive/folders/1EyEJp0p_ezunQqCEPY5uulox4QTsngxk?usp=drive_link
09 decembrie 2023
oare când e momentul?!
Am făcut acest comentariu acum aproximativ o zi. Foarte interesant că din acel moment au început să se întâmple ”lucruri”. Răbdare, toate la timpul lor 😉.
Ce pot să spun acum (ca să nu mai țin ”agitații” în stress) este că de 30 de ani urmăresc ca jurnalist fenomenul politic sighișorean. Zeci de ani am participat la ședințele de CL ca reprezentant al Jurnalului Sighișoara Reporter, mai apoi, când am început să fiu cenzurat, m-am reprezentat singur prin Sighișoara Samizdat (ziar online). Istoria mea în viața politică și socială sighișoreană este cum s-ar spune ”bătută în cuie”. Oricine are curiozitatea o poate afla (consultând arhiva JSR sau Sighișoara Samizdat de pe Google Arhive)...
Am tot sperat în acești ani într-o clasă politică responsabilă (fie că vorbim de cea de la putere sau cea din opoziție). Din păcate nu a fost și nici acum nu este cazul! Sunt subiecte pe care o să le dezvolt periodic pe această pagină (dacă veți fi interesați).
Suntem aproape cu toții de acord că Sighișoara de ani buni o ia la vale. Și asta nu numai din cauza abuzurilor administrațiilor care s-au perindat de-a lungul timpului dar și datorită opoziției politice impotente (dacă nu de-a dreptul părtașe) care a consimțit mai mult sau mai puțin tacit (din varii motive) la ”blat cu puterea”. Sighișoara la această oră a ajuns la cheremul unei găști transpartinice care face și desface absolut toate interesele reciproce din acest oraș. Iar opoziția este cel mai adesea mimată. De ce?! Pentru că toți cei interesați au interese. Interese care au nevoie de vize, aprobări, închis de ochi. Iată de ce comentariul meu a fost mai serios decât poate credeați.
.jpg)








