29 septembrie 2016

Să salvăm spitalul! Dar sistemul sanitar când îl salvăm?!

Așa cum am anunțat, astăzi a fost organizată o adunare de protest pentru "Salvarea Spitalului Sighișoara". La ora 18 în fața primăriei. Adunarea a fost organizată de mai bine de o lună, dar semne că va fi organizată o astfel de adunare de protest existau încă de la începutul verii. Despre motivele care stau în spatele acestui protest am mai scris. Unele motivate și absolut obiective. Unele. Altele au o motivație mult mai subiectivă. Cu toate că am fost întrebat în repetate rânduri de ce nu mă alătur acestui demers (ba chiar admonestat mai mult sau mai puțin discret) am explicat într-un articol precedent de ce am serioase îndoieli asupra onestității acelora care stau în spatele acestuia. Da, argumente am, toate la timpul lor... Sigur, nu mă îndoiesc de sinceritatea multora din cei aproape 100 de cetățeni ai Sighișoarei care au ieșit în stradă (după numărătoarea jandarmeriei).

Am mai spus, nu cred că situația din spitalul municipal este mai proastă decât în alte locuri. Și nici mai bună. Starea generală a asistenței sanitare din România este însă jalnică și asta o vedem în fiecare zi pe toate canalele de știri. Cauzele sunt însă multiple. Prima cauză este însă exact aceeași care sapă la temelia întregii societăți românești. Corupția. Una insituționalizată și asta nu de azi de ieri. Ea își are rădăcinile încă dinainte de 1989 nu s-a născut așa, odată cu schimbarea (?!) de regim. Am avut și am cu unii amici controverse legate de originea corupției din România. Mulți susțin teoria că ea a apărut și s-a dezlănțuit imediat după 1990 din prea multă libertate. Au doar într-o mică măsură dreptate. Înainte, "ne descurcam". Cu toții, cum puteam. Dar pot să-mi aduc aminte de momente când în cabinetul medical eram îmbrăcat cu trei rânduri de halate iar pacientului îi ieșeau aburi din gură de frig. Că am făcut extracții (noaptea la urgențe) la lumina lanternei pentru că seara la ora zece se întrerupea lumina electrică. Că în ultimii ani înainte de 1990 abia mai găseam anestezice. Și alea erau apă chioară. Și sterilizarea se făcea cum se făcea pentru că pica curentul când îți era lumea mai dragă. Da, din cauza lipsei și sărăciei societatea s-a corupt. La doctor se mergea "cu plicul" (era deja ceva subînțeles) dacă nu cu un pachet de Kent sa unul de cafea. La țară medicii erau mai fericiți pentru că mai primeau niște produse proaspete care pur și simplu dispăruseră din alimentarele din orașe. Acolo și atunci puteți găsi rădăcinile a ceea ce se întâmplă acum. Dar dacă atunci parcă mai exista dăruire, parcă mai țineai seamă că ai jurat la absolvire un jurământ al lui Hippocrate, acum s-a ajuns într-un moment în care totul a devenit insuportabil...

Este adevărat că pleacă medici pe capete! Majoritatea pleacă pentru că vor să fie respectați profesional și că vor să trăiască decent așa cum trebuie să trăiască orice medic. Un medic nu are voie să aibă grija zilei de mâine! Este cea mai grea și mai strălucită meserie care există pe acest pământ! În nicio altă meserie nu ai viața unui om pe propria-i mână (și, uneori la prorpiu, inima). Este o meserie cumplită pentru că ai de a face zilnic cu suferința umană. Și adeseori cu moartea. De aceea ne pleacă medicii, asistenții, infirmierii unde văd cu ochii. Pentru că în alte țări din Europa munca lor este evaluată corect. Și respectată așișderea. Și pentru că refuză să se compromită în România! Le repugnă ideea de șpagă!

Ce avem acum în România?! Da, avem spitale degradate (dar unele și murdare dar murdăria nu este scuzabilă). Avem însă spitale unde s-au dat milioane de euro pe tot felul de aparate preformante care stau și se degradează moral în timp ce pacientul este trimis să-și facă analize sau radiografii la clinici private (unde cu totul întâmplător, aceiași medici sunt acționari!). Avem zeci de mii de pensionați de tot felul de boli debilitante care lucrează bine mersi prin străinătățuri sănătoși tun. Avem adevărate grupuri infracționale care pur și simplu fac afaceri cu rețete pentru medicație oncologică în timp ce bolnavii de cancer nu găsesc medicamente care să le mai prelungească (sau chiar să le salveze) viața. Și da, avem medici care condiționează actul medical cu toate că bieții oameni cotizează zilnic la CAS. Și asistenți. Și portari. Avem (recent) caz în care vine salvarea și te diagnostichează cu episod anxios pentru ca la două ore să mori de infarct! Concomitent avem medici care pur și simplu mor la locul de muncă din cauza epuizării după zeci de ore de gardă! Și cadre medicale care-și fac meseria scuipați de tot felul de infractori sau luați la bătaie în spitale!

Ce am descris este piesa din puzzle-ul care constituie tabloul situației întregii societăți românești. Educația o ia la vale, vom avea generații întregi de tineri cvasi-analfabeți! Sunt cele două elemente care mențin sănătatea unui popor! Educația și asistența medicală. Și da, pentru unii, religia! Unde suntem acum, putem vedea fiecare! Nu mai știm să conviețuim, nu mai respectăm nici cele mai elementare norme de conduită în societate, ne-am umplut de vulgaritate și promovăm tot mai intens incompetenți! Pentru că avem o societate profund coruptă. Pentru că avem localități care și-au ales primarii aflați în momentul alegerii, în pușcărie! Și noi, sighișorenii putem fi mândri că am avut ocazia să realegem în deplină cunoștiință de cauză un primar penal! "Elita" politicii românești face cozi nesfârșite la DNA, politicienii noștri adună dosare după dosare penale,  parlamentul s-a transformat într-un adăpost pentru bandiți făcând legi speciale doar pentru ei!

Da, oamenii au dreptul să iasă în stradă! Este marele câștig al lui 1989! Dar dacă nu vom conștientiza că trebuie lucrat la rădăcina răului, nu vom rezolva nimic! Am citit comentarii pe Facebook ale unora care au fost în stradă dezamăgiți de numărul efectiv al participanților (se pare că se anunțaseră în jur de 1000 de persoane). Asta ar trebui să dea de gândit, mai ales organizatorilor.