31 ianuarie 2017

Concurs pentru postul de administrator (city manager) Sighișoara

 MUNICIPIUL SIGHIŞOARA
organizează la data de 01.02.2017, respectiv 03.02.2017
C O N C U R S
recrutare pentru ocuparea postului vacant aferent funcției contractuale de conducere de Administrator public în cadrul Primăriei Municipiului Sighișoara

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:    a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
    b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
    c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
    d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor și în funcții de conducere, în copie;
    e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
    f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
    g) curriculum vitae.
Actele prevăzute la lit. b) - d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Condiții generale de participare și selecție a candidaților așa cum sunt prevăzute de lege:    a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
    b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
    c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
    d) are capacitate deplină de exerciţiu;
    e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
    f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
    g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice de participare și selecție a candidaților așa cum sunt prevăzute de fișa postului :a) Studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență, în domeniile :  științe economice/științe administrative/ științe tehnice și/sau drept;
b) Vechime în specilalitatea studiilor absolvite : minimum 7 ani;
c) Studii postuniversitare sau de master în științe administrative, științe economice, drept și/sau management;
d) Experiență în funcții de conducere : minimum 5 ani;
e) Cunoștințe operare PC – nivel mediu;
f) Se consideră un avantaj experiența în următoarele domenii*):
• Investiții;
• Fonduri nerambursabile;
• Administrare fonduri publice.
*) se demonstrează prin CV, și/sau adeverințe de vechime, și/sau certificate/atestate/diplome emise de organizații/instituții autorizate.
 
Probele stabilite pentru concurs:
proba scrisă: 01.02.2017, ora 10,00 la sediul Municipiului Sighiţoara, Str. Muzeului nr. 7;
interviu: 03.02.2017, ora 12,00 la sediul Municipiului Sighişoara, Str. Muzeului nr. 7.
 Bibliografia:
1. Constituția României;
2. Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3.  Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, republicată;
4. Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5. O.G. nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, republicată;
6. Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare ;
7. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
8. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
9. Noul Cod Civil (art.535-952, art.1166-art.1420, art.1566-art.1614. art.1650-art.1850);
10. Noul Cod de Procedură Civilă;
11. Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
12. Legea 207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
13. Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare;
14. Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
15. Legea nr. 101/2006, actualizată, a serviciului de salubrizare a localităţilor;
16. Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
17. Legea 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
18. Hotărârea nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, cu modificările şi completările ulterioare;
19. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare.
Calendarul de desfăşurare a concursului:Data limită pentru depunerea dosarelor de concurs este de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului, respectiv 20.01.2017;
Proba scrisă: 01.02.2017, ora 10,00 la sediul Municipiului Sighișoara, Str. Muzeului nr. 7;
Interviu: 03.02.2017, ora 12,00 la sediul Municipiului Sighișoara, Str. Muzeului nr. 7.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins", prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei;
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi a interviului;
În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise, probei practice sau a interviului comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
Rezultatele finale se afişează la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 32 alin. (2) din H.G. nr. 286/2011 pentru ultima probă, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins".
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei camera 72 sau la telefon nr. 0265-771280

      P R I M A R,
                      Ovidiu-Dumitru MĂLĂNCRĂVEAN


28 ianuarie 2017

Mulțumim Oana!


Nimic nu poate fi mai sugestiv dacă ar fi să facem o comparație între fosta guvernare (Cioloș) și actuala decât numirea recentă ca secretar de stat la Ministerul Culturii a unui urmărit penal. Nu are rost să-i amintesc numele.


Dar are rost să amintim numele fostului secretar de stat de la același minister doar întâmplător originar din Sighișoara.

Diferența este apocaliptică și sunt foarte curios dacă realizați cât de obscenă este falia apărută în tot acest răstimp. Cât de scurt poate fi drumul de la eleganță la indecență...

Mulțumim Oana pentru că ne-ai dat ocazia să simțim cum este să trăiești intr-o țară normală unde administrația o fac oamenii de calitate, competenți, care chiar vor să facă ceva pentru țara lor fără să ceară nimic în schimb. Cu discreție și multă, enorm de multă muncă!

Alexandru Goța

P. S. Roșia Montană îți mulțumește și ea ;)

27 ianuarie 2017

Scrisoare deschisă primarului Ovidiu Mălâncrăvean

Scrisoare deschisă primarului municipiului Sighișoara

Domnule Ovidiu Mălâncrăvean

a trecut deja mai bine de o jumătate de an de la alegerile locale, moment din care ați devenit primar al orașului nostru. Mărturisesc că de la început am făcut un imens efort de a face abstracție de apartenența dumneavoastră politică, mai ales că am avut toate motivele și argumentele pentru a nu acorda prea mult credit nici actualei opoziții locale. Mai pe românește spus, am considerat normal ca la alegerile locale să votezi omul mai ales că aparținem unei comunități suficient de mici pentru a acorda cuiva credit chiar dacă nu îl cunoști personal...

25 ianuarie 2017

Să nu ignorăm Sighișoara


1. Încă două accidente grave în Sighișoara. Unul mortal (în zona Ramificație Albești). Un cetățean a fost omorât pe trecerea de pietoni! Al doilea a avut loc în zona Kaufland și s-a lăsat cu două persoane rănite...

Revin cu tema propusă către autoritatea locală. Domnule primar, având în vedere că partidul dumneavoastră se află la guvernare cred că este un moment oportun să încercați să faceți lobby către guvern pentru ca Sighișoara să poată avea o șosea de centură. Argumente sunt destule, le-am discutat. Dar dacă se merge în acest ritm, vom avea în curând ziua și accidentul. Iar siguranța cetățenilor Sighișoarei trebuie să fie pentru dumneavoastră și consilierii dumneavoastră de prioritate 0!

Raportul MCV 2017

Public aici raportul în întregime (din păcate este copiat de pe documentul pdf oficial). Interesant este altceva. Interesante au fost primele luări de poziții. Președintele Iohannis îl vede ca pozitiv, la fel și actualul ministru pentru Afaceri Europene în conferința de presă.

Notă complet discordantă chiar și cu poziția guvernului din care face parte a avut actualul președinte al Senatului, Calin Popescu Tariceanu:

”Raportul MCV arata progrese ireversibile in lupta anticoruptie. Voi propune, intr-o discutie cu premierul Sorin Grindeanu si Liviu Dragnea, ca Romania sa transmita Comisiei Europene ca nu mai vrea sa coopereze in cadrul MCV care e unul discriminator”.
Tariceanu a mai precizat ca Romania are cea mai transparenta si severa legislatie, iar ”criticile trebuie sa vina de la Parlament, nu din alta parte”.
In ce priveste recomandarile din raportul MCV facute de Comisia Europeana Romaniei, al doilea om in stat le-a calificat drept ”total neavenite”.

23 ianuarie 2017

Soroș lovește nemilos!

Una câte una toate promisiunile de campanie se amână. Aceasta, deocamdată până la sfârșitul anului. Sau poate că până la Sfântu-Așteaptă?! Singurul obiectiv menținut pe agenda guvernului Grindragnea este ordonanța de salvare a penalilor. E drept, a fost omis din programul de guvernare, unele voci spun că din cauză că paginii electronice cu promisiuni electorale i s-au terminat foile pentru că Soroș...


Scrisoarea deschisă a filosofului Mihail Șora

Un model care a depășit vârsta de o sută de ani, model care ne adresează un mesaj asupra căruia ar trebui să ne aplecăm cu atenție și mult respect

Dragii mei,
am văzut oameni tineri și mai puțin tineri, oameni care înțeleg ce se întâmplă în România de astăzi, prețuiesc democrația participativă, sunt responsabili și nu pot fi nici manipulați, nici cumpărați. 
Este România care gândește și care pricepe ce citește. 

Suntem oameni care ne cunoaștem drepturile, după cum cunoaștem și obligațiile celor ajunși la Putere, prin vot democratic. 
Așa cum spuneam și aseară, la marșul de protest: 
democrația este autoguvernare prin intermediul unor delegați aleși, care reprezintă interesele societății și care stau sub supravegherea societății. Nu poți să faci legi pentru tine, pentru a-ți salva propriile interese! Trăim în Cetate, în aceeași Cetate în care trăiesc și cei care ne guvernează. Și care ne guvernează pentru că i-am ales NOI ca să ne guverneze, în limitele mandatului pe care NOI li l-am acordat. Nu sunt propulsați acolo pe un post în care pot să decidă de capul lor. Sunt limitele între care pot să fie luate deciziile. Nu sub, nu deasupra: în i n t e r i o r u l acestor limite!

Eu, personal, n-am votat cu cei care sunt la Putere. Mi-am utilizat dreptul și libertatea mea de a vota așa cum am considerat eu de cuviință. Dar asta nu înseamnă că urmează să fiu exclus de la drepturile cetățenești. 
Iar unul dintre aceste drepturi este acela de a ieși în stradă atunci când guvernanții greșesc sau abuzează de poziția lor.

M-am bucurat să văd aseară tineri și copii.
Școala civismului începe de la vârstele mici.
Educați-vă copiii, oameni buni, pentru că lor le aparține viitorul.
Acolo unde este nevoie, educați-vă bunicii: ascultați-i și învățați-i să vă asculte. Nu va fi simplu, dar este primul pas pentru ca să putem trăi omenește, respectându-ne unii pe ceilalți. Și eliberând această țară de jefuitorii ei.

Mihai Șora
București, ianuarie 2017

Unde sunt cele două procente din PIB?!




Nu sunt un tip belicos și am detestat (într-o anumită măsură) armata (mă supun greu ordinelor, dar nu neg că armata, atâta cât am făcut a introdus în mentalitatea mea o anumită ordine și organizare). Dar sunt conștient că trăim într-o lume unde pacea este iluzorie. La fel de conștient sunt când realizez că România într-un anumit conflict, dacă ar rămâne singură ar deveni o pradă ușoară. Cei care intenționează să-mi vină cu argumente de genul "neutralitate" să mute în altă parte pentru că măcăne. La fel de bine știm cine a fost în permanență (cu mici sincope de conjunctură) marele "prieten" al României, nu are rost să dezvolt subiectul.

Doar acum câteva zile, penalul din fruntea PSD plecat fuguța să pupe mâna "licuriciului" promitea pentru apărare 2% din PIB, sumă absolut necesară pentru ca România să-și permită o evoluție de la egal la egal cu ceilalți colegi de parteneriat NATO (vezi fotografia!). Deci, asta era promisiunea lui Liviu Dragnea, premierul de facto al României....

Astăzi la publicarea bugetului aflăm că Apărării i se atribuie doar 1,35% din PIB ceea ce contrazice flagrant promisiunea "șăfului" ceea ce subminează grav însăși imaginea României în cadrul acestui parteneriat. Abureala aceea cu "credite de angajament" este pentru fraieri. Respectivele credite sunt extrem de volatile și se bazează exclusiv pe creștere economică garantată precum și absorbții masive din fonduri europene! Adică un fel de "blana ursului din pădure"...

Cine crede că este o întâmplare, doarme pe el. L-ați auzit cumva pe Liviu Dragnea să iasă și să protesteze împotriva propriului guvern care pur și simplu îl transformă pe sus numitul în mincinos patentat?! Să șteargă pe jos cu propriul guvern cum că i-ar feșteli imaginea grandioasă?!

Să ne gândim cine are de câștigat acum prin decrediblizarea României în interiorul NATO?! Să ne gândim cine are tot interesul ca România să devină în acest moment vulnerabilă. Harașo?!

22 ianuarie 2017

Falia s-a produs

Am avut anul trecut trei predicții politice, toate trei s-au împlinit. A câștigat Trump, Dodon în Rusia (scuze, în Moldova) și că în România va câștiga stânga (vorba vine, stânga).

Tot cam pe atunci am fost mai mult sau mai puțin direct (de multe ori insidios) întrebat cu cine voi vota la alegerile din 11 decembrie. De fiecare dată am răspuns la fel. Nu voi vota cu niciun partid care a avut oameni în (deja) fostul parlament!

Motivul? Motivele. Le-am explicat atunci și sunt foarte clare. Astăzi, sunt clare ca bună ziua. Adevăratul (și cam singurul) obiectiv politic (culmea ironiei lipsește complet din programul de guvernare!) al actualei coaliții a fost grațierea penalilor, amnistierea pedepselor legate de corupția instituționalizată, modificarea codului penal în așa fel ca cei aflați la putere să poată fura legal.

Realitatea este cruntă! Avem o clasă politică pusă în cvasi-totalitatea ei pe jaf și fărădelege. Am sperat că unele partide pot fi schimbate din interior de către persoane onorabile. Da, asta ar fi posibil în niște partide unde democrația este funcțională. Unde sunt promovate persoane certificate de reale calități profesionale și morale. Unde funcționează meritocrația! Îmi dau seama acum că așa ceva este imposibil! Într-un partid condus de indivizi cu cazier penal sau care simt parfum de pușcărie, să nu ne facem iluzii că cineva va schimba starea de fapt, oricât de multă onestitate, bunăvoință și bun simț ar avea. Mai repede sau mai târziu ori se va alinia lîn front, ori va fi exclus sau marginalizat până la anulare.

Să ne aducem aminte cât de mult a fost ținut în brațe fostul primar Dăneșan de către sistemul corupt! Extraploați acest model și suprapuneți imaginea asupra întregii țări! Nu cred că pot aduce o comparație mai plastică atunci când vorbesc despre "alianța penalilor".

Deja, după protestele de astăzi (22 ianuarie), falia ce era doar întrezărită, s-a produs. Între acea parte sănătoasă a corpului social care refuză să trăiască în corupție și minciună, și "restul". Nu știm cât reprezintă procentual una și alta. Nu putem lua ca argument nici alegerile din decembrie împovărate de un absenteism masiv precum nici protestele de astăzi (comparate deja cu mineriadele printr-o retorică cinică de către însăși președintele penal al celui mai mare partid din România, Liviu Dragnea).

Foarte probabil că președintele Klaus Johannis a știut exact ce va provoca prin prezența domniei sale la proteste. Dar, în acest moment președintele nu are foarte multe căi de ales. Ar fi putut alege să bată palma cu infractorii. O putea face suficient de discret. Nu a făcut-o și, din acest punct de vedere, chiar dacă nu am fost un mare fan al lui, a crescut în ochii mei. Penalii politici ai acestei țări cu siguranță nu vor abandona lupta. Abia din acest moment se va juca cu cărțile pe față. Vor urma foarte probabil, demersurile mai mult sau mai puțin legale pentru suspendarea președintelui. Klaus Johannis nu are foarte mulți ași în mânecă. Ba, chiar foarte puțini. Depinde cum îi va juca.

Îndrăznesc să presupun că președintele a pus la cale o strategie care în acest moment ar fi singura viabilă. Și anume "întoarcerea către popor". O intreprindere riscantă dar necesară într-un moment de falie socială de asemenea dimensiuni.

Președintele are dreptul să ne întrebe pe noi, poporul dacă am fi de acord ca țara asta să fie condusă în continuare de către penali. Dacă este firesc ca niște infractori să ocupe băncile parlamentului și să facă legi după bunul lor plac.

Și noi, poporul, vom răspunde. Măcar atunci vom ști fiecare parte cum stăm.

P.S. celor care pun problema "reprezentativității"  de câte ori sunt proteste de stradă le pot răspunde cu o contra-întrebare. Cât de reprezentativi au fost cei care au ieșit în stradă între 16-22 decembrie 1989?!


20 ianuarie 2017

Întrebare

Avem aici o listă. Sunt 53. De la PSD (majoritatea), PNL, UDMR, PMP. Toți suficient de interesați să voteze amnistii și grațieri pentru penalii VIP ai României. Au făcut-o și în 10 decembrie 2013 în așa numita "Marțea Neagră".  Probabil pe unii îi cunoașteți. Probabil că pe unii i-ați și votat.

Odată cu penalii VIP ar ieși de la pușcărie o grămadă de violatori, pedofili, tâlhari. Marea majoritate, recidiviști.

Întrebare: I-ați lua în gazdă dacă cumva aflați că nu au unde locui?!

Un articol pe care ar trebui să-l citim. Și să-l recitim

România, de ani buni, e fantezia colectivă a multor penali, dar, să fim corecţi, ea e astfel fiindcă, în mijlocul oricăror mutaţii stranii, turbulente şi anormale ar afecta societatea, se iveşte cetăţeanul care îşi face datoria cu o bovinitate impecabilă. 

19 ianuarie 2017

Solicitare Ministerul Justiției


Subsmnatul Gota Ioan Alexandru, în virtutea Legii 544/2001 privind liberul acces la informații publice, vă adresez următoarele întrebări, ale căror răspunsuri ne pot ajuta la derularea dezbaterii publice în care ați lansat cele două proiecte de ordonanță de urgență, privind grațierea unor pedepse, respectiv pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

A. Referitor la OUG privind grațierea unor pedepse.

1. Care este temeiul pentru care nu ați inclus în lista de infracțiuni exceptate de la grațiere infracțiunile asimilate faptelor de corupție, definite de art. 5 alin. 2 și incriminate de art. 10-13 din legea 78/2000. 
2. Care este temeiul pentru care nu ați inclus în lista de infracțiuni exceptate de la grațiere infracțiunea de abuz în serviciu, în toate formele sale, și unele infracțiuni grave de evaziune fiscală. 
3. Care este numărul exact al persoanelor care vor beneficia de grațiere, așa cum rezultă el din statisticele Administrației Naționale a Penitenciarelor. Nota de fundamentare a ordonanței de urgență nu conține această infoemație. 
4. Care este temeiul introducerii termenului de un an pentru plata despăgubirilor pe care trebuie să le plătească persoanele grațiate. Ce instituție ar trebui să urmărească plata acestor sume și care este procedura de urmat în cazul în care se revocă grațierea ca urmare a neplății. Nota de fundamentare și textul OUG nu oferă aceste informații. 
5. Care este temeiul pentru care sunt grațiate și pedepsele pronunțate cu suspendarea executării, din moment ce unica justificare a măsurii grațierii este aglomerarea penitenciarelor.

B. Referitor la OUG privind modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de procedură Penală.

Deși Curtea Constituțională, prin decizia 405/2016, doar a interpretat sintagma „îndeplinește în mod defectuos” în sensul „îndeplinește prin încălcarea legii”, intervenția legislativă pe care o preconizați este mult mai amplă și deloc motivată în nota de fundamentare. Prin urmare:
1. Care este temeiul pentru care a fost dezincriminat abuzul în serviciu care cauzează o pagubă materială mai mică de 200.000 de lei sau care cauzează prejudicii de natură nepatrimonială. 
2. Care este temeiul pentru care limitele de pedeapsă pentru abuz în serviciu au fost scăzute de la 2-7 ani la 6 luni-3 ani. 
3. Care este temeiul pentru care ați introdus prevederea conform căreia, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, „Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”. 
4. Care este temeiul pentru care ați dezincriminat neglijența în serviciu. 
5. Care este temeiul pentru care, modificând art. 301, alin. 1 din Codul Penal, ați dezincriminat infracțiunea cunoscută în termeni populari sub numele de „nepotism”.

În conformitate cu Legea 544/2001 v-aș ruga să-mi răspundeți punctual în termenul legal prevăzut pe adresa mea de e-mail alexandrugota@yahoo.com

Vă mulțumesc
Alexandru Goța
Sighișoara

Nedumeriri de iarnă

Am prostul obicei să meditez plin de curiozitate asupra atitudinii celor din jurul meu față de abuz în general. Abuzul de orice fel. Desigur, mă interesează îndeobște relaționarea complexă din societatea românească atunci când avem de a face cu forme mai mult sau mai puțin evidente de totalitarism mai ales dacă este în fază germinală. Crescut în totalitarism, educat în totalitarism am avut șansa să nu cad pradă tentației de-a mă supune, de-a consimți sau, mai mult, de-a fi parte a lui... Și de a deveni eu însumi abuziv și intolerant. Dar, "drept pedeapsă" am devenit foarte intolerant cu tot ce înseamnă corupție, minciună, impostură. Și să nu tac.

La 27 de ani de post-comunism (mai bine zis național-comunism) încerc să privesc mereu din această perspectivă cu un ochi cât mai critic, exagerat de critic (da, fără falsă modestie pentru că-mi permit asta, mi-am câștigat acest drept!) la modul cu oamenii din jurul meu rămân indiferenți, ba mai mult, consimt ca abuzul să ne decidă existența. Sau cum alții reacționează viguros, sănătos, semn că organismul societății românești nu este infestat în întregime. Și aici nu vorbesc doar de propria noastră existență dar și de efectele pe termen lung care vor avea efecte decisive și asupra generațiilor următoare.

Voi pleca de la acest articol pe care l-am citit aseară, în fapt nu este un articol ci pur și simplu o simplă investigație, o banală descoperire pentru un jurnalist cu experiența Marianei Bechir. Pentru că descoperirea ei (nu are rost să explic aici, este suficient de clar articolul) ne demonstrează că ceea ce era să se întâmple ieri (acțiune de desant terorist-politic, botezată deja în media ca fiind "Miercurea Neagră" sau "Marea Evadare") face parte clar dintr-o conspirație care mă face să nu regret titlul puțin dur al articolului precedent. Da, tot acest spectacol politic, toată această concentrare mediatică la care asistăm, în fapt rațiunea de bază a preluării puterii după alegerile de la 11 decembrie nu a fost altceva decât mutilarea statului de drept prin castrarea justiției și eliberarea penalilor din politică exonerarea lor de orice păcate penale culminând cu "albirea" președintelui PSD, Liviu Dragnea. Pentru că, după cum demonstrează jurnalista Bechir, proiectul ordonanței de grațiere a fost pritocit nu în creuzetele Ministerului Justiției (așa cum ar fi fost firesc), ci exact într-un birou politic. În biroul președintelui Camerei Deputaților care, culmea coincidenței, ar fi fost cel mai interesat ca această ordonanță să treacă în această formă, așa cum "vrea mușchii lui" de vătaf de Teleorman. Scenariul a fost copy-paste cu acela din 10 decembrie 2013 ("Marțea neagră"), dovadă că cei care au stat și stau în spatele acestei mizerii nu strălucesc de fantezie dar persistă într-o nemernicie perpetuă! Atunci a fost pregătită o acțiune cvasi-similară, fostul prim-ministru V.V. Ponta fiind plecat la funeraliile lui Nelson Mandela. A naibii coincidență, președintele PSD (și păpușarul actualului prim-ministru Grindeanu) se află taman acum la Washington cu ocazia festivității de "ungere" a președintelui Trump. Desigur că s-ar fi întors la fel de suprins ca și Victor Ponta cum toată mânăreala s-a făcut fără știința lui, mai mult ca sigur că s-ar fi lăsat cu mustrări pe linie de partid. De ce această acțiune a fost de o gravitate fără precedent?! Pentru că, vorbim aici de un act cu efecte ireversibile. Respectivele ordonanțe ar fi devenit active din momentul publicării lor în Monitorul Oficial și rezultatul lor nu ar fi putut fi anulat nici dacă ordonanța ar fi fost ulterior invalidată de către parlament! Iată de ce este inutil să ne întrebăm de ce totuși s-a apelat la procedura unor ordonanțe de urgență și nu s-a mers așa cum ar fi fost firesc, prin parlament cu tot cursul legal (dezbatere publică, comisii, eventuale amendamente, dezbateri și vot în plen, etc...). Pentru că astfel ea ar fi trebuit supusă dezbaterii publice. ar fi trebuit chiar după votul parlamentului, confirmată de către președinție (sau chiar retrimisă în parlament). ba mai mult, în cazul unor vicii ar fi putut fi atacată la Curtea Constituțională...

Parcă a fost ieri când co-autorul moral al porcăriei, președintele Sentatului C.A. Tăriceanu declara emfatic: "A sosit momentul să redăm Parlamentului onoarea și menirea pe care le are din punct de vedere constituțional. De a legifera spre binele țării". La doar câteva zile însă, același co-autor consimte la ocolirea parlamentului promovând niște ordonanțe care în mod firesc nu pot fi modificate decât cu 2/3 din numărul parlamentarului fiind vorba de niște legi organice...

Ei bine, mă întorc la meditația mea și mă întreb retoric. Cum este posibil ca încă acum la 27 de ani de, zicem noi, democrație, partidele parlamentare să se comporte atât de discreționar?! Cum este posibil ca din interiorul acestora să nu apară o voce, una singură măcar care să conteste evidentele abuzuri care nu au nimic de a face cu democrația?! Cum este posibil ca oameni cu scaun la cap și pe care îi cunoști că sunt dotați cu suficient bun simț dar și cu discernământ, să îți argumenteze dialogul cu citate din Antena 3, Mircea Badea, știripesurse sau GhițăTV?! De unde această lipsă majoră de minim echilibru, de unde această evidentă toleranță pentru abuz, de unde această nostalgie comunistoidă pentru distrugerea celui care are o altă părere decât noi, de unde dorința de negare a oricărei opoziții politice valide care face democrația să funcționeze?!

Cum este posibil ca oameni pe care-i cunoști cu "scaun la cap" să consimtă cu atâta nonșalanță la demolarea fragilei democrații unii dintre ei în cel mai pur stil stalinist?!

Să nu ne facem că nu vedem realitatea! Tentația de acaparare totalitară a puterii există în orice societate, avem peste tot modele care demonstrează că democrația (cu toate defectele ei structurale) nu este ireversibilă. Că trăim un reviriment al populismului (un totalitarism cu semn schimbat dar tot totalitarism este) care funcționează pe principiul ultimei găselnițe numite de media mainstream "post-adevăr" (și care nu este decât validarea minciunilor repetate la nesfârșit). Nu am fost și nu sunt adeptul liberalismului și personal mă recunosc ca situându-mă undeva în stânga eșichierului politic. Nu am negat-o și nici nu aș nega-o vreodată. Numai că încă în România nu avem, în ciuda numelor popmpoase, niciun partid care să se bazeze pe vreo ideologie clară. Avem unul numit social-democrat cu vădite tente naționaliste, extremiste, plin de vătafi și baroni care au acaparat județe întregi transofmrându-le într-un fel de moșii personale unde se comportă discreționar. Unul dintre modele este însuși Liviu Dragnea, om politic care provine din unul dintre cele mai sărace județe ale României, Teleorman unde a și fost președinte de Consiliu Județean. Este, grăitor, județul fără nicio librărie funcțională! Alte feude similare avem în Dolj, Gorj, Prahova, Dâmbovița, Vaslui, Vrancea, Brăila.  Toți baronii "stângiști", indecent de bogați în județele cele mai sărace ale țării. Asta este realitate și o spun statisticile oficiale (ca să nu intrăm în discuții inutile). Comportamentul vătafului de Teleorman nu s-a schimbat. aburcat pe scara puterii, acum dorește să transforme toată țara într-un Teleorman mai mare.

Mai avem așa-zis partide liberale (care culmea, vezi ALDE) practică adesori o politică mai social-democrată decât PSD! Și care și ele au generat politicieni de cam aceeași factură.

Ce-i leagă pe toți aceștia?! Nimic altceva decât cârdășia în fărădelegi. În față au mimat competiția politică și diversitatea de idei, iar în spate au furat cot la cot (dovadă că acum fac coadă împreună la DNA) sau se trag de brăcinare pe la televiziunile-hazna luptând împotriva justiției!

Ieri ne-a mai trecut odată glonțul pe la ureche. Fără o presă liberă (care nu are nimic de a face cu mașinile de spălat creiere și împroșcat mizerii precum Antena 3, RTV, Realitatea, B1), și fără un președinte care iată, s-a decis să iasă la rampă și să-și ia în serios atribuțiile constituționale sprijinind statul de drept, astăzi ne-am fi trezit într-o cu totul altă Românie. În România borfașilor victorioși...

Un alt semn că actuala alianță de la guvernare nu va putea acționa discreționar este mesajul străzii. Există deja o generație care s-a maturizat luptând pentru niște cauze care păreau pierdute cum este Roșia Montană. Este generația care mai repede sau mai târziu, va purifica România.

Semnele nu prevestesc nimic bun. Din nou, societatea civilă, atâta câtî este trebuie să se mobilizeze. Să nu ne facem iluzii că borfașii aflați în pușcării sau pe cale să intre, vor renunța campania împotriva justiției. Să nu ne facem iluzii că vor renunța la astfel de tentative, este singura lor șanse să scape.

Veghea civlilă și amendarea fiecărei tentative de derapaj, iată ce trebuie luat în considerare!

P.S. Toate acestea sunt rezultatul unui absenteism masiv de la votul din 11 decembrie. Datorită neimplicării civice.

P.P.S. Cine ar beneficia de "mânărelile" respective? Voiculescu, Udrea, Fenechiu, Ghiță, Ponta, Nicușor Constantinescu, Mazăre, Dragnea, Tăriceanu, autorii crimelor de la "Colectiv" (și mulți alții pe care îi vedeți seară de seară pe la diverse televiziun de știri)

18 ianuarie 2017

E clar! Avem un guvern doar pentru mafioți!

Cam asta avem la această oră. Un guvern marionetă. Marioneta unui penal (Liviu Dragnea), și al unui inculpat, Tăriceanu. Primul conduce (simbolic nu?!) camera deputaților, celălalt, la fel de simbolic, Senatul.

Promisiuni au fost, dar parcă niciodată nu au fost atât de frumos ambalate. Măriri de salarii, de pensii, scutiri de taxe, stimularea fermierilor, a producătorilor mici și mijlocii. Reformă în sănătate, mărirea salariilor profesorilor, a personalului sanitar.

E drept că în programul de guvernare nu prea apare lupta anti-corupție. Nu apare mai deloc. Nimic nu este întâmplător, nu?!

Ei bine, te-ai fi așteptat ca noul parlament să lucreze la foc automat pentru punerea în practică a promisiunilor electorale (absolut OK, mai că ți-ar veni să-i votezi cu două mâini!). Să redăm Parlamentului onoarea pe care o merită, să lăsăm parlamentul să lucreze, să facă legi, astea au fost tot bla-bla-urile de campanie.

Azi, 18 ianuarie 2017 ne-a trecut pe lângă ureche "miercurea neagră". Guvernul marionetă a pregătit pe șest (dar nu suficient de "pe șest") o ordonanță guvernamentală prin care aparent, voia să golească pușcăriile ci-că supra-aglomerate. Daaa, brusc, alianța aflată la guvernare și-a schimbat obiectivele și i s-a făcut milă de penali. Găsiți undeva pe aici în programul de guvernare ceva legat de amnistii și grațieri? Să căutați sănătoși. Graba fu atât de mare încât guvernul marionetă i-a luat de la gură parlamentului exact ceea ce promitea în capmania electorală. Abilitatea de a da și modifica legi!. Perversitatea generată de lacheul Iordache de la justiție este copy-paste cu aceea din "marțea neagră" (10 decembrie 2013) când a încercat exact aceeași procedură. Și nu să lase toate modificările de Cod Penal așa cum ar fi normal, la discuția parlamentului ci s-l strecoare mârlănește printr-o OUG. Deocamdată le-a stricat jucăria președintele Iohannis. Dar deja se mârâie despre o eventuală suspendare.

Asaltul asupra justiției este cvasi-total. mas-media (Antene, B1, RTV, Realitatea) și toate cozile de topor din presa mâncătoare de kkt.

Grav este altceva. Este invitația fățișă la furt pe față. Legal! Discreționar! În care baronii, baronașii, pitpalacii să poată zburda liniștiți cu mâinile afundate până-n tălpi în buget (adică în banul public). Fără teamă că mai vine tanti DNA să-i întrebe de sănătate. Ar fi însemnat ieșirea din pușcării a tuturor bandiților care au devalizat țara asta cu sute de milioane de euro. Cocoș, Udrea, Ghiță, Pinalti, Felix-Vociulescu, Fenechiu și mulți mulți alții ar fi ieșit frumușel din pușcării, bașca, și-ar fi putut păstra bănetul furat din buzunarul vostru!





Cum era firesc, găsești oricând suficient de mulți mâncători de kkt care țin morțiș să-ți demonstreze că albul e negru și invers. În pofida evidențelor! Care doresc să convingă de bunele intenții ale bandiților care iată, în doar câteva zile reușesc să întoarcă țara asta cu josul în sus...


Chestia este că dovezile sunt clare (vezi copiile foto!). Guvernul Grindragnea chiar intenționa să promoveze toate aceste schimbări astăzi printr-o ordonanță de urgență!

10 ianuarie 2017

Un accident stupid cu multe semne de întrebare

iDe pe surse (credibile!). Duminică dupămasa (undeva între orele 16-17), a avut loc un accident de circulație. Urât! Un om a murit. Chestia este că nu am auzit niciun detaliu de la presa aia liberă și independentă din Sighișoara de parcă acest eveniment nu s-ar fi petrecut. Nu tu luminile (lipsă), nu tu semaforull! 

Marea problemă este alta. Se pare că omul respectiv a fost lovit de către o auto-utilitară în timp ce acesta mergea pe trotuar!! Auto-utilitară care a derapat, a trecut peste trotuar (!!!) și omul a fost strivit între mașina respectivă și o construcție (o anexă) care nu are autorizațiile de construcție legale. Ne interesăm, vorbim...

P.S. Din păcate datele mi-au fost confirmate. Acum urmează marile întrebări pe care trebuie să (și) le pună organele de anchetă coroborate cu concluziile expertizei medico-legale (mi-am făcut lucrarea de diplomă din accidentele de circulație): dacă omul respectiv ar fi avut șanse de supraviețuire în cazul în care acea construcție nu a fi existat. Apoi, dacă construcția este în deplină legalitate.



O altfel de perspectivă - Sighișoara și arheologia peisajului

Anuarul Muzeului de Istorie Sighișoara vine cu un studiu interesant al istoricului Ioan F. Pascu (PIF). Știam despre acest studiu și mă bucur că am primit permisiunea să-l postez. Din păcate, datorită setărilor textului (cu subtitluri, trimiteri, legende, etc) nu am avut o altă posibilitate decât aceea de convertire a acestuia în imagini. Doar așa am putut păstra cu fidelitate complexitatea studiului (care, după opinia mea merită continuat).



05 ianuarie 2017

Ferma animalelor (episodul IV)

„Avem în momentul de faţă peste 200 de şcoli profesionale în acest învăţământ dual unde sunt peste 25.000 de elevi care învaţă în acest învăţământ. Trebuie găsită o reglementare astfel încât aceste şcoli să nu fie considerate şcoli de mâna a doua. Sunt oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un bacalaureat. Acest lucru s-a întâmplat dintotdeauna. Mi-aduc aminte când eram elev 40% luam bacalaureatul, nu toată lumea. Acum vrem toţi să fim bacalaureaţi”.

 „La nivel preşcolar educaţia este poate tot atât de dificilă ca şi educaţia care se întâmplă la nivelul de sus, la nivel universitar. De ce? Pentru că populaţia care este educată, care este supusă procesului de educare, sunt oameni care înţeleg mai greu lucrurile şi în care trebuie să procedăm cu foarte mare atenţie”    😆

Cu o asemenea gramatică, autorul nu ar fi luat evaluarea națională. Poartă numele de Pavel Năstase și este ministrul educației în cel mai penibil guvern pe care l-a putut scoate păpușarul penal Dragnea Liviu.

Omul face ce fac toți ca el intrat în politică pe bază de fals și furt intelectual. Tocmai de aceea prima sa grijă s-a dovedit a fi castrarea CNATDCU.




Un popor are "dăcât" conducătorii pe care îi merită. Ba mai mult "dăcât" atât...

Distracție plăcută




Ferma animalelor (episodul III)

Deși cel mai șters din guvernul marionetă, musai trebuie să vedem și ca cine este păpușa lui Dragnea care răspunde la numele lui de civil servis, Sorin. Sorin Grindeanu.

Om care nu iese din rândurile partidului, executant destoinic care, în alte vremuri ar fi fost un excelent secretar PCR al unei autobaze.

Omul de paie a fost un protestatar la fel de destoinic atunci când a fost vorba să protejeze penalii din partid.

https://goo.gl/m4sQ6N






Un popor are "dăcât" conducătorii pe care îi merită. Ba mai mult "dăcât" atât...

Distracție plăcută

04 ianuarie 2017

Ferma animalelor (episodul II)

Iată promisiunea PSD legată de autostrăzi

https://goo.gl/F7iSwH


Iată ce declară astăzi noul ministrul al transporturilor

https://goo.gl/E3ICBN

Un popor are "dăcât" conducătorii pe care îi merită. Ba mai mult "dăcât" atât...

Distracție plăcută!

Ferma animalelor (episodul I)

Faceți cunoștință cu tovarășul Daea. To'așu Daea a fost ministru pe vremea infractorului Năstase dar în prealabil, o vajnică slugă comunistă (așa cum recunoaște chiar el, citez, "am făcut ce mi s-a dictat". Omul are evident un IQ demn de postul pe care l-a ocupat și iată, îl reocupă, revenind pe cai mari în guvernul altui infractor, Liviu Dragnea...




Un popor are "dăcât" conducătorii pe care îi merită. Ba mai mult "dăcât" atât...

Distracție plăcută!

Bine ați venit în 2017(1984 + Ferma animalelor)!

Trebuie să ai stomac tare, nervi de fier și o nebunie de speriat ca să mai poți spera că România se va face bine. Ori să fi un hiper-fan al Antenei 3, al RTV și în general al așa-ziselor televiziuni de știri ca să nu vezi că am trecut, odată ce ni s-au risipit aburii alcoolului și am scăpat de mahmureala de după revelion, direct în Teleormania.

Că noii veniți la putere vor călări tot ce înseamnă justiție (pentru că noi gândim la modul "a furat dar a mai și făcut ceva pentru țară (oraș, comună, județ)". Că ce atâta corupție când Soroș fură țara?! Am intrat în anul în care Sebastian Ghiță și Elena Udrea vor fi declarați eroi naționali, Adrian Năstase și Felix Voiculescu vor fi amnistiați și reabilitați, iar presa liberă atâta câtă mai este va primi cadou un căluș în gură...

Și-au luat țara înapoi și, până să vă treziți din somnul indiferenței, absenței, hipsterismului jemanfișist, vă veți trezi și afară din Europa și cu banii luați. Când imnul Deșteaptăte Române va fi pus pe ritm de manele iar cocalarismul politic va face legea...

Când ai un guvern de boarfe, nu poți să aștepți altceva decât că țara va fi scoasă la produs iar poporul va fi obligat prin lege să plătească cu bani grei la tot acest pornoșag!

Un popor are "dăcât" conducătorii pe care îi merită. Ba mai mult "dăcât" atât...

Distracție plăcută!