28 iulie 2016

Duel necavaleresc în primăria Sighișoara

Dacă o ședință de Consiliu Local începe prost de ce ar trebui să se termine ea bine (Murphy mai românesc)?! Astăzi și-au făcut simțită prezența cavalerii (total lipsiți de cavalerism) de la teatrul Scena (organizatorii festivalulu medieval). Bărboși și sumbri, doi cavaleri (unul după cum am aflat era chiar cavelerul șef, domnul Pancu) însoțiți de un jurist. Actorul din domnul Pancu a dat din el ce-a avut el mai bun (sau mai prost, depinde cum vezi problema). Cu un discurs ditirambic, uneori persuasiv alteori de-a dreptul amenințător, omul a venit practic să dea un ultimatum administrației și consilierilor. Discuția a avut loc abia la secția diverse dar discursul domniei sale a ținut cât o jumătate de ședință. Ce am aflat de la sumbrul cavaler de la Teatrul Scena?! Am aflat că Sighișoara fără Festivalul Medieval este zero. Că madam regina Margareta (nevasta domnului Duda) de la casa legală le va lua domnilor cavaleri blazonul drept pedeapsă că nu se țin de program (și asta desigur din cauza administrației locale)! Că imaginea orașului va fi (și) mai terfelită, că bla-bla, că bla-bla. În zadar au încercat domnii consilieri precum și dl. Bănărescu (puțin cam nervos și inconsistent după opinia mea) să le explice domnilor că vremurile s-au schimbat și că nimeni nu mai este dispus să calce pe bec. Eu i-am înțeles domnului Pancu dragostea-i nețărmurită de Sighișoara și că este în fapt mai sighișorean în cuget și-n simțiri decât mulți dintre noi. Am constatat însă că în loc de cuget am avut parte de neostoite efuziuni ba lacrimogene, ba sacadate, mai-mai că domnul ar fi scos paloșul să-i scurteze de capete pe domnii de la masa (nu rotundă dar aproape) din fața lui. Mi-a plăcut prestația domnului Burghelea de la comisia juridică. A explicat cu subiect și predicat. Domnii cavaleri ar fi vrut să procedeze cam ca anii trecuți. Să profite de utilizarea moca a spațiului public pe care domniile lor să-l închirieze cui vor și cu cât vor, să mai pună și taxe de intrare.

Pe alocuri insolentă și jignitoare, pe sub platoșa de carton a cavalerului lui pește răzbătea disperarea prăduitorului care simte că-i scapă prada din gheare. Pentru că ceea ce nu au avut curajul să zică domnii consilieri o zic eu. Domnul Pancu practică un biznis. Nimic rău în asta! Numai că biznisurile cu autoritățile locale (care știm noi cum se practicau și cum și câte bilete se rupeau, heheee) nu mai prea țin. Adică țin acolo unde cineva mai este atât de inconștient încât să fie dispus să încalce legea. Astfel că, datele problemei se schimbă. Complet. Și asta e bine!

Aveți aici înregistratea integrală a discuției. Merită!




P.S:  Nu domnule consilier Colceriu, nu toată Sighișoara trăiește din turism! Și oricum de pe urma turismului practicat (în care sunteți și dumneavoastră implicat) sug frumușel doar câțiva, restul sighișorenilor se aleg cu praful de pe tălpile turiștilor și cu gazele de la mașinile și autocarele lor. Tocmai pentru simplul fapt că sunteți direct implicat în biznis ar fi trebuit să vă abțineți să faceți această afirmație! Ar fi cazul să încercați să vă schimbați optica și să vă gândiți la sighișoreni!

În prima ședință ordinară a Consiliului Local, în pofida căldurii de afară, înăuntru a bântuit (și) crivățul

L-am dat pe Caragiale și nu a fost suficient. I-am mai dat pe Tristan Tzara, pe Eugen Ionescu, pe Urmuz, și continuăm ca neam să sfidăm realitatea nu printr-un suprarealism inconsistent constatând că realitatea e de-a dreptul dadaistă. Da, am fost și suntem dadaiști desăvârșiți iar când Eugen Ionescu a scris "Rinocerii" eu cred că s-a aflat într-o pasă proastă. Trebuia să mai aplece urechea și la ce șoptea Cioran. Cert este că zi de zi realitatea românească nu contenește a uimi. Atunci însă când ai de-a face cu situații ca aceasta de mai jos, trebuie să te recunoști înfrânt. Capacitatea românului de a pune laolaltă atâta inocență și ipocrizie este infinită...






Să nu vă bateți joc de oameni care au venit să susțină o problemă. Nu pentru ei, pentru oraș (Anca Rațiu). Atitudine față de oameni (Anca Rațiu). Ședințele sunt publice și au drepul să vină toți oamenii din oraș (Anca Rațiu). Domnilor consilieri poate n-o să vă placă ce vă spun dar sunteți sclavii noștri și noi suntem stăpânii voștri (cetățeanul Ștefan Crivăț). Ne-ați ținut tot timpul cu pumnul în gură! (wooow, Ștefan Crivăț dezlănțuit, mă întreb cum s-o fi simțit pe vremea comunismului?!). Faceți un apel la oameni să vorbească doamnă (din nou Crivăț. Eheee, dacă s-ar apuca să vorbească oamenii despre cum se desfășoară asistența medicală!!!). Să se facă ședințele tot timpul aici (adică în sala mare, Anca Rațiu). De ce nu s-a modernizat de ce nu s-a făcut. Să se facă maternitate nouă, spital nou (Anca Rațiu). E rău și cu accidentele astea (Anca Rațiu, accidente care deja nu mai au legătură cu spitalul, nota mea). Aici mă includ și eu am lucrat aici deși nu am avut treabă cu banii (e vorba de treceri de pietoni semaforizate, tot Anca Rațiu).



Am avut onoarea să stăm alături, eu și Anca Rațiu (după "lupte seculare" ne-am făcut pertu), ba chiar ne-am și făcut poză împreună (sper să nu se supere pentru dezvăluire). Dacă aș decupa discursul Ancăi de azi (uf, ce bine e să poți să nu te mai tot domnești fromalizându-te) din toată istoria acestor ani (și nu puțini), foarte probabil i-aș deveni fan instantaneu. Sunt câteva chestii care mă fac însă iereversibil de prudent... M-ar fi bucurat să fi fost la fel de vehementă atunci când primarul penal Dăneșan a restrâns la maximum locurile rezervate presei și publicului din sala mică de ședințe, asta pentru ca subsemnatului să i se blocheze accesul la ședințele de consiliu. Și atunci când s-a votat regulamentul în care se stipula ca cei prezenți să vină într-o ținută decentă (adică nu așa cum am fost chiar astăzi, din nou în pantaloni scurți și sandale!!!) și eu am venit atunci cu contrapropunerea ca celor care siluiesc limba română să li se interzică să ia cuvântul (asta pentru a putea genera un echilibru necesar). Ședințe care iatăăăăă, lumeeee-lumeee, după lupte secularee aflăm că sunt publice și au dreptul să vină toți oamenii din oraș (care nu ar mai încăpea nici în sala mare de ședințe, fie vorba între noi)


Am participat la zeci de ședințe de Consiliu Local de la 1990 încoace. În cea mai mare parte în calitate de jurnalist. Independent (consider util să repet). Astăzi am avut revelația ionesciană că societatea civilă s-a trezit. Așa cum mi-aș fi dorit să fie trează acum douăzecișișase de ani, acum douăzeci, acum cinsprezece, acum zece, acum... Și când nu era. Da, deloc! Ca să citez din cetățeanul pe care am aflat că îl cheamă Ștefan Crivăț. Ne-ați ținut tot timpul cu pumnul în gură!!!  (constat uimit că domnul repectiv dă dovadă de o libertate umitoare pe pagina domniei sale de Facebook). E totuși bine că domnia sa și-a eliberat gura exact la momentul oportun. Mai bine mai târziu decât prea devreme (Ilf și Petrov). Aflu că a devenit sighișorean acum zece ani. Doar că nu l-am prea văzut pe la ședințele de consiliu local (sau poate pentru că a fost prea ocupat cu decolmatarea). Anca Rațiu este de înțeles. Chiar face o tentativă de mea culpa la faza cu semafoarele ceea ce este un început promițător. Niciodată nu este prea târziu să-ți faci mea culpa mai ales când ai făcut parte din sistem și, după cum constată Agenția Națională de Integritate, ai și profitat efectiv de faza asta. Nu, nu este un atac nefondat, nu am personal absolut nimic cu Anca Rațiu (și ea știe asta), am mai precizat mai sus, în alte circumstanțe i-aș fi putut deveni fan. Dar nu acum și nici nu cred că într-un viitor foarte apropiat. Știu însă că poate purta un dialog civilizat chiar dacă în contradictoriu... Am trecut demult de faza de a crede în întâmplări. Așa cum nici în inocența personajului Lorella Meier nu prea cred. Cum nu cred de multă vreme în inocența adulților care devin brusc activi civic după ce au dormit pe ei zeci de ani.



Cea care a generat acest protest, doamna Ionela Maior (aka Lorella Meier pe Facebook) a inițiat o listă de semnături în oraș în care se cere demisia actualului manager al spitalului municipal, dr. Aurelia Mașca. Nimic nefiresc în asta, este normal, civic și democratic. Nu am avut niciodată intenția de a nega faptele semnalate de doamna respectivă. Ele au și fost confirmate în urma unui control încrucișat DSP-Ministerul Sănătății. Cine va fi găsit responsabil trebuie să plătească în conformitate cu legile și normele în vigoare. Ceea ce sunt convins este faptul că aici (și faptele încep să îmi fie confirmate) sunt jocuri și interese mari care nu prea au legătură cu așa zisul demers civic. Repet, asta nu justifică neglijența, nepăsarea sau mizeria dintr-o instituție de sănătate publică. Doar că, și aici trebuie lăsată legea să vorbească. Pentru că, pentru a fi corecți până la capăt, situația de acum din spitalul municipal nu este nici pe departe la fel de rea față de cum era cum zece ani. Sau cinsprezece. Sau douăzeci. Dar atunci, paradoxal, nimeni nu prea băga în seamă starea de fapt (oricum atunci se tăcea vârtos și nu găseai picior de cetățean pe la ședințele de consiliu local). M-aș fi bucurat sincer să văd același avânt revoluționar pe vremea când penalul Dăneșan era primar (și când situația din spitalul municipal era cu mult mai proastă). Repet, sunt mult prea trecut "prin ciur și prin dârmon" pentru a crede în întâmplări.


Dacă veți asculta cu atenție înregistrările legate de acest subiect, veți afla însă foarte multe lucruri. Odată deschisă "Cutia Pandorei" o să iasă foarte probabil întreg adevărul la iveală (sau măcar o parte din el) pentru a ne putea face o imagine mai clară de ce am ajuns aici. Adevăr care zeci de ani a fost băgat sub preș, la care s-a închis ochii complice, s-a tăcut mai mult sau mai puțin vinovat. Și care deja nu mai are legătură cu niște noptiere și o pernă murdară, nici cu tencuiala căzută pe alocuri ci chiar cu actul medical în sine! Pentru că de starea mizerabilă în care se află sistemul sanitar sunt mulți vinovați. De la sindicate intrate în cârdășie interesată cu sistemul, colegiul medicilor care a pus în frunte atâția ani tot felul de impostori, medici care au condiționat actele medicale sau care au favorizat infractori, alții care au făcut averi impresionante inventând boli compilând dosare mincinoase de pensionare. Zilnic ies la iveală exemple despre cum, prin această modalitate de-a ține cadrele medicale în captivitate le-am oferit doar câteva alternative cinice. Să se prostitueze și să abdice de la jurământul lui Hipocrate, să trăiască dintr-un salar de mizerie sau, dacă nu acceptă niciuna din aceste alternative, să-și ia lumea în cap.


Am constatat astăzi o nerespectare crasă a regulamentului de funcționare a CL. În pofida faptului că ședințele sunt publice, nu poți lua cuvântul decât dacă ești invitat. Singurul care-ți poate oferi (dar și interzice!) acest drept (în mod perfect legal!) este președintele de ședință. Și, trebuie să remarc că ședința a fost condusă deplorabil de către domul consilier Gall. Da, domnii consilieri, domnul primar, domnul viceprimar sunt slujbașii noștri (și nu cum musiu Crivăț i-a transformat brusc în sclavi)! Dar nu poți să-ți perimiți să sfidezi reguli, să jignești consilieri doar pentru că brusc, la aproape o sută de ani de la marea Revoluție din Octombrie să descoperi că victoria proletariatului asupra burghezimii nu s-a încheiat încă. Musiu Crivăț după atâta pumn în gură a ignorat un fapt elementar și anume că într-un dialog public nu e nevoie să ridici tonul (dacă argumentele sunt cam șubrede), nici nu trebuie să te comporți ca la iarmaroc. Dialogul public implică în primul rând respect.
Aveți aici înregistrările. Prima este făcută în sala mică de ședințe, a doua, în sala mare...








26 iulie 2016

Rezervația Breite în atenția autorității locale

Am fost contactat de mai multă vreme de către noul primar, dl. Mălăncrăvean în legătură cu starea actuală a rezervației de stejar multisecular de la Breite. Am ajuns de comun acord atât cu domnia sa cât și cu dl. viceprimar, dl. Toth de a organiza o întâlnire informală la fața locului în momentul în care va putea fi prezent și un specialist.

20 iulie 2016

Vom avea festival sau doar o furtună într-un pahar cu apă?!

Nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată fan al așa zisului "Festival de Artă Medievală" (al cărui nume s-a schimbat între timp) din Sighișoara. Din mai multe motive. Primul, și cel mai important, acest kitsch cu pretenții nu are nimic comun cu istoria reală a locului, cu cetatea săsească și tradițiile și obiceiurile săsești (asta dacă tot dorim sp facem apel la tradițiile locului). În timp, el a devenit un amalgam de făcături cu pretenții artistice care, e drept, a adus într-o anumită peioadă o cantitate impresionantă de turiști pe metru pătrat care au transformat orașul într-o uriașă bodegă-hostel-veceu public aducându-i pe locuitorii orașului la disperare. Concomitent festivalul respectiv a adus sume frumușele în buzunarul unor potentați locali care, vorba aceea, au și centrat și au și dat cu capul. Foarte interesant este că unii dintre cei care astăzi contestă organizarea acestui kistch penibil nu sunt alții decât profitori de ieri (este un subiect asupra căruia voi reveni cu subiect și predicat) și care s-au trezit că li s-a dus de sub nas o sumă frumușică disponibilă de la bugetul local. Cert este că respingerea contestației s-a făcut pe criterii foarte clare și nu a avut nimic subversiv (după informațiile mele șeful acelei comisii a fost dl. avocat Bogdan Burghelea). Astfel că a rămas în joc organizatorul festivalului de anul trecut, Teatrul Scena din Târgu-Mureș prin regizorul Liviu Pancu.

06 iulie 2016

Avem și vice-primar

Să o spun pe aia dreaptă, nu mă deranjează deloc, dar absolut deloc că avem un vice-primar maghiar în Sighișoara. Ba dimpotrivă. Unde întorci ochii în comunitatea maghiară dai de oameni gopsodari de la care am avut (și mai avem) de învățat. Mi se pare absolut firesc și am mai spus-o, în administrație avem nevoie de gospodari și nu de gargaragii. Am o problemă cu apartenența domnului Toth la un partid (mă rog, nu știu nici acuma dacă UDMR este partid sau nu acesta este subiectul) care s-a dovedit în timp la fel de toxic pentru atmosfera politică românească așa cum toxice au fost (și mai sunt) PSD, PNL, ALDE și toate celelate care încă bântuie prin băncile parlamentului și aici nu are sens să deschidem în van o polemică pentru că oricine ar încerca să o facă știe că pierde din start. O dovedesc comunicatele zilnice ale DNA sau deciziile instanțelor de judecată.