joi, 28 iulie 2016

În prima ședință ordinară a Consiliului Local, în pofida căldurii de afară, înăuntru a bântuit (și) crivățul

L-am dat pe Caragiale și nu a fost suficient. I-am mai dat pe Tristan Tzara, pe Eugen Ionescu, pe Urmuz, și continuăm ca neam să sfidăm realitatea nu printr-un suprarealism inconsistent constatând că realitatea e de-a dreptul dadaistă. Da, am fost și suntem dadaiști desăvârșiți iar când Eugen Ionescu a scris "Rinocerii" eu cred că s-a aflat într-o pasă proastă. Trebuia să mai aplece urechea și la ce șoptea Cioran. Cert este că zi de zi realitatea românească nu contenește a uimi. Atunci însă când ai de-a face cu situații ca aceasta de mai jos, trebuie să te recunoști înfrânt. Capacitatea românului de a pune laolaltă atâta inocență și ipocrizie este infinită...






Să nu vă bateți joc de oameni care au venit să susțină o problemă. Nu pentru ei, pentru oraș (Anca Rațiu). Atitudine față de oameni (Anca Rațiu). Ședințele sunt publice și au drepul să vină toți oamenii din oraș (Anca Rațiu). Domnilor consilieri poate n-o să vă placă ce vă spun dar sunteți sclavii noștri și noi suntem stăpânii voștri (cetățeanul Ștefan Crivăț). Ne-ați ținut tot timpul cu pumnul în gură! (wooow, Ștefan Crivăț dezlănțuit, mă întreb cum s-o fi simțit pe vremea comunismului?!). Faceți un apel la oameni să vorbească doamnă (din nou Crivăț. Eheee, dacă s-ar apuca să vorbească oamenii despre cum se desfășoară asistența medicală!!!). Să se facă ședințele tot timpul aici (adică în sala mare, Anca Rațiu). De ce nu s-a modernizat de ce nu s-a făcut. Să se facă maternitate nouă, spital nou (Anca Rațiu). E rău și cu accidentele astea (Anca Rațiu, accidente care deja nu mai au legătură cu spitalul, nota mea). Aici mă includ și eu am lucrat aici deși nu am avut treabă cu banii (e vorba de treceri de pietoni semaforizate, tot Anca Rațiu).



Am avut onoarea să stăm alături, eu și Anca Rațiu (după "lupte seculare" ne-am făcut pertu), ba chiar ne-am și făcut poză împreună (sper să nu se supere pentru dezvăluire). Dacă aș decupa discursul Ancăi de azi (uf, ce bine e să poți să nu te mai tot domnești fromalizându-te) din toată istoria acestor ani (și nu puțini), foarte probabil i-aș deveni fan instantaneu. Sunt câteva chestii care mă fac însă iereversibil de prudent... M-ar fi bucurat să fi fost la fel de vehementă atunci când primarul penal Dăneșan a restrâns la maximum locurile rezervate presei și publicului din sala mică de ședințe, asta pentru ca subsemnatului să i se blocheze accesul la ședințele de consiliu. Și atunci când s-a votat regulamentul în care se stipula ca cei prezenți să vină într-o ținută decentă (adică nu așa cum am fost chiar astăzi, din nou în pantaloni scurți și sandale!!!) și eu am venit atunci cu contrapropunerea ca celor care siluiesc limba română să li se interzică să ia cuvântul (asta pentru a putea genera un echilibru necesar). Ședințe care iatăăăăă, lumeeee-lumeee, după lupte secularee aflăm că sunt publice și au dreptul să vină toți oamenii din oraș (care nu ar mai încăpea nici în sala mare de ședințe, fie vorba între noi)


Am participat la zeci de ședințe de Consiliu Local de la 1990 încoace. În cea mai mare parte în calitate de jurnalist. Independent (consider util să repet). Astăzi am avut revelația ionesciană că societatea civilă s-a trezit. Așa cum mi-aș fi dorit să fie trează acum douăzecișișase de ani, acum douăzeci, acum cinsprezece, acum zece, acum... Și când nu era. Da, deloc! Ca să citez din cetățeanul pe care am aflat că îl cheamă Ștefan Crivăț. Ne-ați ținut tot timpul cu pumnul în gură!!!  (constat uimit că domnul repectiv dă dovadă de o libertate umitoare pe pagina domniei sale de Facebook). E totuși bine că domnia sa și-a eliberat gura exact la momentul oportun. Mai bine mai târziu decât prea devreme (Ilf și Petrov). Aflu că a devenit sighișorean acum zece ani. Doar că nu l-am prea văzut pe la ședințele de consiliu local (sau poate pentru că a fost prea ocupat cu decolmatarea). Anca Rațiu este de înțeles. Chiar face o tentativă de mea culpa la faza cu semafoarele ceea ce este un început promițător. Niciodată nu este prea târziu să-ți faci mea culpa mai ales când ai făcut parte din sistem și, după cum constată Agenția Națională de Integritate, ai și profitat efectiv de faza asta. Nu, nu este un atac nefondat, nu am personal absolut nimic cu Anca Rațiu (și ea știe asta), am mai precizat mai sus, în alte circumstanțe i-aș fi putut deveni fan. Dar nu acum și nici nu cred că într-un viitor foarte apropiat. Știu însă că poate purta un dialog civilizat chiar dacă în contradictoriu... Am trecut demult de faza de a crede în întâmplări. Așa cum nici în inocența personajului Lorella Meier nu prea cred. Cum nu cred de multă vreme în inocența adulților care devin brusc activi civic după ce au dormit pe ei zeci de ani.



Cea care a generat acest protest, doamna Ionela Maior (aka Lorella Meier pe Facebook) a inițiat o listă de semnături în oraș în care se cere demisia actualului manager al spitalului municipal, dr. Aurelia Mașca. Nimic nefiresc în asta, este normal, civic și democratic. Nu am avut niciodată intenția de a nega faptele semnalate de doamna respectivă. Ele au și fost confirmate în urma unui control încrucișat DSP-Ministerul Sănătății. Cine va fi găsit responsabil trebuie să plătească în conformitate cu legile și normele în vigoare. Ceea ce sunt convins este faptul că aici (și faptele încep să îmi fie confirmate) sunt jocuri și interese mari care nu prea au legătură cu așa zisul demers civic. Repet, asta nu justifică neglijența, nepăsarea sau mizeria dintr-o instituție de sănătate publică. Doar că, și aici trebuie lăsată legea să vorbească. Pentru că, pentru a fi corecți până la capăt, situația de acum din spitalul municipal nu este nici pe departe la fel de rea față de cum era cum zece ani. Sau cinsprezece. Sau douăzeci. Dar atunci, paradoxal, nimeni nu prea băga în seamă starea de fapt (oricum atunci se tăcea vârtos și nu găseai picior de cetățean pe la ședințele de consiliu local). M-aș fi bucurat sincer să văd același avânt revoluționar pe vremea când penalul Dăneșan era primar (și când situația din spitalul municipal era cu mult mai proastă). Repet, sunt mult prea trecut "prin ciur și prin dârmon" pentru a crede în întâmplări.


Dacă veți asculta cu atenție înregistrările legate de acest subiect, veți afla însă foarte multe lucruri. Odată deschisă "Cutia Pandorei" o să iasă foarte probabil întreg adevărul la iveală (sau măcar o parte din el) pentru a ne putea face o imagine mai clară de ce am ajuns aici. Adevăr care zeci de ani a fost băgat sub preș, la care s-a închis ochii complice, s-a tăcut mai mult sau mai puțin vinovat. Și care deja nu mai are legătură cu niște noptiere și o pernă murdară, nici cu tencuiala căzută pe alocuri ci chiar cu actul medical în sine! Pentru că de starea mizerabilă în care se află sistemul sanitar sunt mulți vinovați. De la sindicate intrate în cârdășie interesată cu sistemul, colegiul medicilor care a pus în frunte atâția ani tot felul de impostori, medici care au condiționat actele medicale sau care au favorizat infractori, alții care au făcut averi impresionante inventând boli compilând dosare mincinoase de pensionare. Zilnic ies la iveală exemple despre cum, prin această modalitate de-a ține cadrele medicale în captivitate le-am oferit doar câteva alternative cinice. Să se prostitueze și să abdice de la jurământul lui Hipocrate, să trăiască dintr-un salar de mizerie sau, dacă nu acceptă niciuna din aceste alternative, să-și ia lumea în cap.


Am constatat astăzi o nerespectare crasă a regulamentului de funcționare a CL. În pofida faptului că ședințele sunt publice, nu poți lua cuvântul decât dacă ești invitat. Singurul care-ți poate oferi (dar și interzice!) acest drept (în mod perfect legal!) este președintele de ședință. Și, trebuie să remarc că ședința a fost condusă deplorabil de către domul consilier Gall. Da, domnii consilieri, domnul primar, domnul viceprimar sunt slujbașii noștri (și nu cum musiu Crivăț i-a transformat brusc în sclavi)! Dar nu poți să-ți perimiți să sfidezi reguli, să jignești consilieri doar pentru că brusc, la aproape o sută de ani de la marea Revoluție din Octombrie să descoperi că victoria proletariatului asupra burghezimii nu s-a încheiat încă. Musiu Crivăț după atâta pumn în gură a ignorat un fapt elementar și anume că într-un dialog public nu e nevoie să ridici tonul (dacă argumentele sunt cam șubrede), nici nu trebuie să te comporți ca la iarmaroc. Dialogul public implică în primul rând respect.
Aveți aici înregistrările. Prima este făcută în sala mică de ședințe, a doua, în sala mare...








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu