21 decembrie 2023

Prorogarea PUG până la sfântul așteaptă

În 2018 a finalizat noul studiu pentru Planul Urbanistic General (PUG). Acest dosar separat pe teme date a fost public pe pagina Primăriei Sighișoara de unde l-am și salvat pe calculator (fiind un dosar public). În acel moment am remarcat că punctele 10 și 11 care analizau problema de urbanism și protecția patrimoniului lipseau (în fapt cele mai importante puncte din opinia mea). Am scotocit și întrebat în stânga și în dreapta și până la urmă l-am contactat pe dl. Jelescu, șeful de proiect și l-am întrebat de ce acele studii nu sunt accesibile. Răspunsul a fost destul de ambiguu și a lăsat de înțeles că acele două studii încă nu sunt finalizate. Ei bine între timp am mai căutat dar degeaba.

Aflu astăzi că Primăria Sighișoara pune în dezbatere publică o propunere prin care să se proroge (să se prelungească) actualul Plan Urbanistic General care a mai fost prelungit de câteva ori!!

Adică plătim bani grei unei firme specializate care nu știm dacă l-a finalizat sau nu oricum eu am căutat astăzi de mi-a ieșit părul prin căciulă și nu mai găsesc acel dosar în niciun fel (o fi iarăși ascuns prin cine știe ce cotloane ale paginii oficiale a primăriei). Pentru că nu dau de el dar merită studiat mi-am permis să ”urc” întregul dosar pe Google Drive (aveți link-ul în articol) de unde îl puteți descărca.

Problema este însă alta. Actuala administrație a folosit tema PUG-ului pe vremea când era în opoziție ca una extrem de contondentă și desigur cu iz electoral.

Am întrebat în câteva rânduri pe grupurile de discuții ce se întâmplă cu noul PUG de ce nu se mișcă lucrurile pentru că în mod clar Sighișoara are nevoie de un nou PUG. Prin prorogarea acestuia nou rămânem bine-mersi pe o durată nedeterminată cu actuala mizerie numită ruina CEC din buricul târgului, și cu așa zisa parcare noroioasă de lângă respectiva ruină, plus cu multe alte mizerii pe care le vedem zilnic!

Nu i-am văzut nici pe actualii consilieri indiferent că vorbim de UIpS, PNL, PMP, UDMR sau PSD să fie preocupați în mod deosebit de această temă esențială pentru dezvoltarea pe viitor a orașului! Singura preocupare pare a fi trasul preșului de sub picioarele adversarului, băgarea bățului prin gardul societății civile și strânsul de semnături pentru cauze deja pierdute...

Aveți aici componența firmei care a întocmit acest studiu.

S.C. QUATTRO DESIGN S.R.L.:
arh. Andrei JELESCU (șef de proiect)
ing. Răzvan NOVASELIV
ing. Ana Brândușa COCU
ing. Cristina MANOLE
urb. Ana PETRESCU
urb. Monica PĂTRĂŞCOIU





 https://drive.google.com/drive/folders/1EyEJp0p_ezunQqCEPY5uulox4QTsngxk?usp=drive_link

09 decembrie 2023

oare când e momentul?!

Am făcut acest comentariu acum aproximativ o zi. Foarte interesant că din acel moment au început să se întâmple ”lucruri”. Răbdare, toate la timpul lor 😉.

Ce pot să spun acum (ca să nu mai țin ”agitații” în stress) este că de 30 de ani urmăresc ca jurnalist fenomenul politic sighișorean. Zeci de ani am participat la ședințele de CL ca reprezentant al Jurnalului Sighișoara Reporter, mai apoi, când am început să fiu cenzurat, m-am reprezentat singur prin Sighișoara Samizdat (ziar online). Istoria mea în viața politică și socială sighișoreană este cum s-ar spune ”bătută în cuie”. Oricine are curiozitatea o poate afla (consultând arhiva JSR sau Sighișoara Samizdat de pe Google Arhive)...

Am tot sperat în acești ani într-o clasă politică responsabilă (fie că vorbim de cea de la putere sau cea din opoziție). Din păcate nu a fost și nici acum nu este cazul! Sunt subiecte pe care o să le dezvolt periodic pe această pagină (dacă veți fi interesați).

Suntem aproape cu toții de acord că Sighișoara de ani buni o ia la vale. Și asta nu numai din cauza abuzurilor administrațiilor care s-au perindat de-a lungul timpului dar și datorită opoziției politice impotente (dacă nu de-a dreptul părtașe) care a consimțit mai mult sau mai puțin tacit (din varii motive) la ”blat cu puterea”. Sighișoara la această oră a ajuns la cheremul unei găști transpartinice care face și desface absolut toate interesele reciproce din acest oraș. Iar opoziția este cel mai adesea mimată. De ce?! Pentru că toți cei interesați au interese. Interese care au nevoie de vize, aprobări, închis de ochi. Iată de ce comentariul meu a fost mai serios decât poate credeați.

 

 

 

 

08 decembrie 2023

Ură ri de bun

"De Crăciun și-n totdeauna fii bun" iată o exprimare care de dragul unei rime amărâte cam sfidează orice logică (dar și gramatică decentă pentru că probabil acolo sus nu s-a aflat cum nu se desparte cuvântul întotdeauna!) pentru că se subînțelege de la sine că dacă ești "în totdeauna bun" (sic), ești inerent bun și de Crăciun. Dar mno, ce nu face omul de dragul unei licențe poetice 😁?! Dă și-n bobi... Îl sfatuiesc să încerce cu rimele albe că tot am intrat în iarnă.

Un primar plătit din taxele și impozitele noastre (ale tuturor!!!) ale cărui urări de Crăciun se împart grijului pentru "ai lui" și nu pentru "unii și alții" care își permit să nu fie de acord cu "înălțimea" sa (desigur dintr-un exces de bunătate creștinească...), ba mai mult să mai și critice "fabuloasa" administrație față de care ar trebui să fim extaziați și plini de respect.

 Ncsf, atâta se poate...

ședinț enerveză

 Primesc acu câteva seri un mesaj pe privat (nu spui cine persoana e plătită pe banii noștri) pe un ton nervos.  Că de ce ne permitem să criticăm și să facem ”mișto”.

Da, blogul (și pagina de facebook) sunt foarte citite, probabil Iulică Zidarul & Co. care ocupă temporar primăria (pe banii noștri) își începe dimineața cu cafeluța și lecturarea acestei pagini, exact cum făcea Dorin Dăneșan cu Samizdatul pe vremuri. Acum preamăria sa Supremus mă atenționează via pagina primăriei că am publicat o hârtie destinată ”intestinului primăriei” (da, primăria are și mațe) și că astfel am încălcat legea cu dezvăluirea datelor personale. Hârtia era semnată georgiana (aici nu cred că se mai pune problema de GDPR) așa că uite, le-am blurat mațele ca să nu facă hepatită cei care funcționează (mai mult sau mai puțin) pe taxele și impozitele (grase) mulse din buzunarele noastre acolo sus în deal.

No, mulțumită ești Georgiana 😂😂😂?!




02 decembrie 2023

Fă-ți vara pationar și iarna chișcină (II)

 După cum reiese din referatul de aprobare la Proiectul de Hotărâre legat de închirierea unui patinoar (și nu patinuar stimați tovarăși din primărie (da, titlul l-ați corectat din pix dar la legendă ați uitat :D )(!!!)  care să fie amplasat în Piața Goga (Mitică) oferta a venit de la anume firmă Gelmaxico SRL cu sediul în Săvinești județul Neamț care apare în datele publice ca având zero angajați deși astăzi la amenajarea acestuia apar cel puțin două persoane după cum se vede în captura de mai jos. Aici Inspectoratul pentru Muncă ar putea avea ceva de spus cred...





Amplasamentul patinoarului nu prea corespunde planului de situații din documentația atașată după cum se poate vedea în mod evident.







Deși în expunerea de motive Primăria Sighișoara se obligă să asigure alimentarea cu electricitate (desigur pe banii noștri) remarcabilă este și conectarea evidentă la rețeaua publică de apă (vezi fotografia) că doar de aceea vi s-au dublat taxele la Aquaserv dragi prieteni! Probabil și această cheltuială se va face tot pe banii contribuabilului că doar de-aia o să coste biletul de acces 20 de lei/persoană.




Firma  Gelmaxico SRL din Săvinești apare ca având obiect principal de activitate (după codul CAEN ) RESTAURANTE, a fost înființată în anul 2021 și până în prezent activitatea sa a fost absolut nesemnificativă (conform datelor publice).
















Acum sincer, e mișto să ai iarna un patinoar (mă repet) dar mă întreb cu ce o fi convins o firmă minusculă cu obiect de activitate ”restaurante”, cu zero angajați (!!), că este capabilă să vină cu un astfel de serviciu? Și asta pe repede înainte!! Am dat search cu google în toate combinațiile posibile dar nu am reușit să găsesc nicio asociere între această firmă, dintre reprezentantul său, un oarecare Armencea Viorel și o astfel de activitate care pare de pionierat (ca să fiu domol).

În expunerea de motive Primăria ne spune că suprafața ocupată de către patinoar este de 600 de metri pătrați. Ok, doar că Google Earth nu prea are obiceiul să mintă. La ora când scriu această anchetă, întreaga suprafață a Parcării Mitică este de aproximativ1100 metri pătrați și întreaga parcare este închisă! 600 metri pătrați ar însemna ceva mai mult de jumătate ocupată de patinoar + anexe! Cine plătește pentru diferența care va rămâne nefolosită? Sigur, veți zice că o să fie spectatorii, aparținătorii, etc. Foarte probabil dar ocuparea restului de spațiu aparține tot patinoarului (și în favoarea investitorului!) pe toată perioada funcționării acestuia pentru că foarte probabil nu vom vedea acolo vreo mașină parcată, singura parcare utilizabilă până în 15 ianuarie va fi mizeria noroioasă dintre ruina CEC și hotelul Hilton Tree numită pretențios parcare. Am încercat să aproximez cu instrumentul poligon conturul spațiului util ocupat de patinoar plus boacăzele anexe și îmi dau cu bunăvoință minimul 700 metri pătrați.




Toate de mai sus sunt întrebări care ar fi trebuit puse de către stimații noștri consilieri. Sigur, li s-ar fi lipit rapid pe frunte eticheta ”nu vreți ca sighișorenii să simtă magia sărbătorilor de iarnă”. Și atunci aș fi venit cu întrebarea care ar fi rămas fără răspuns, de ce abia acum la spartul târgului a apărut această ofertă când firma respectivă (clar novice în tema dată) avea toată vara la dispoziție să vină cu propunerea?! A venit firma cu un portofoliu ambalat frumos care să fie înmânat fiecărui consilier de unde să i se constate experiența?! Există deja pe piață o sumedenie de firme care au ani de experiență în spate cu astfel de activități de recreere care ar fi putut fi contactate, că de-aia e bine să-ți faci iarna ”chișcină” și vara patinoar... Chiar dacă decorul cu ruina CEC este pe măsura organizării...




aleXandru goța