02 decembrie 2023

Fă-ți vara pationar și iarna chișcină (II)

 După cum reiese din referatul de aprobare la Proiectul de Hotărâre legat de închirierea unui patinoar (și nu patinuar stimați tovarăși din primărie (da, titlul l-ați corectat din pix dar la legendă ați uitat :D )(!!!)  care să fie amplasat în Piața Goga (Mitică) oferta a venit de la anume firmă Gelmaxico SRL cu sediul în Săvinești județul Neamț care apare în datele publice ca având zero angajați deși astăzi la amenajarea acestuia apar cel puțin două persoane după cum se vede în captura de mai jos. Aici Inspectoratul pentru Muncă ar putea avea ceva de spus cred...





Amplasamentul patinoarului nu prea corespunde planului de situații din documentația atașată după cum se poate vedea în mod evident.







Deși în expunerea de motive Primăria Sighișoara se obligă să asigure alimentarea cu electricitate (desigur pe banii noștri) remarcabilă este și conectarea evidentă la rețeaua publică de apă (vezi fotografia) că doar de aceea vi s-au dublat taxele la Aquaserv dragi prieteni! Probabil și această cheltuială se va face tot pe banii contribuabilului că doar de-aia o să coste biletul de acces 20 de lei/persoană.




Firma  Gelmaxico SRL din Săvinești apare ca având obiect principal de activitate (după codul CAEN ) RESTAURANTE, a fost înființată în anul 2021 și până în prezent activitatea sa a fost absolut nesemnificativă (conform datelor publice).
















Acum sincer, e mișto să ai iarna un patinoar (mă repet) dar mă întreb cu ce o fi convins o firmă minusculă cu obiect de activitate ”restaurante”, cu zero angajați (!!), că este capabilă să vină cu un astfel de serviciu? Și asta pe repede înainte!! Am dat search cu google în toate combinațiile posibile dar nu am reușit să găsesc nicio asociere între această firmă, dintre reprezentantul său, un oarecare Armencea Viorel și o astfel de activitate care pare de pionierat (ca să fiu domol).

În expunerea de motive Primăria ne spune că suprafața ocupată de către patinoar este de 600 de metri pătrați. Ok, doar că Google Earth nu prea are obiceiul să mintă. La ora când scriu această anchetă, întreaga suprafață a Parcării Mitică este de aproximativ1100 metri pătrați și întreaga parcare este închisă! 600 metri pătrați ar însemna ceva mai mult de jumătate ocupată de patinoar + anexe! Cine plătește pentru diferența care va rămâne nefolosită? Sigur, veți zice că o să fie spectatorii, aparținătorii, etc. Foarte probabil dar ocuparea restului de spațiu aparține tot patinoarului (și în favoarea investitorului!) pe toată perioada funcționării acestuia pentru că foarte probabil nu vom vedea acolo vreo mașină parcată, singura parcare utilizabilă până în 15 ianuarie va fi mizeria noroioasă dintre ruina CEC și hotelul Hilton Tree numită pretențios parcare. Am încercat să aproximez cu instrumentul poligon conturul spațiului util ocupat de patinoar plus boacăzele anexe și îmi dau cu bunăvoință minimul 700 metri pătrați.




Toate de mai sus sunt întrebări care ar fi trebuit puse de către stimații noștri consilieri. Sigur, li s-ar fi lipit rapid pe frunte eticheta ”nu vreți ca sighișorenii să simtă magia sărbătorilor de iarnă”. Și atunci aș fi venit cu întrebarea care ar fi rămas fără răspuns, de ce abia acum la spartul târgului a apărut această ofertă când firma respectivă (clar novice în tema dată) avea toată vara la dispoziție să vină cu propunerea?! A venit firma cu un portofoliu ambalat frumos care să fie înmânat fiecărui consilier de unde să i se constate experiența?! Există deja pe piață o sumedenie de firme care au ani de experiență în spate cu astfel de activități de recreere care ar fi putut fi contactate, că de-aia e bine să-ți faci iarna ”chișcină” și vara patinoar... Chiar dacă decorul cu ruina CEC este pe măsura organizării...




aleXandru goța