30 ianuarie 2024

Ruina CEC, caz școală de abuz și impostură. De ce trebuie lăsate PUG-urile, PUZ-urile, PUD-urile la ”mâna ” specialiștilor

 Una dintre ultimele anchete desfășurate ca jurnalist la ”Jurnalul Sighișoara Reporter” (aici împreună cu colegul Atilla Simon) a fost despre cazul actualei ruine CEC care tronează mizer  deja de zeci de ani în buricul orașului. Desfășurarea acestui caz este unul ”școală” despre cum decidenții politici locali, aleșii noștri nu ar trebui să aibă putere de decizie în cazuri sensibile cum este patrimoniul UNESCO al Sighișoarei. Orice intervenție care nu este suficient cumpănită poate avea repercursiuni fatale asupra patrimoniului. Și exemple avem cu duiumul.

Aveți aici în fotografii discuțiile care au avut loc la discutarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru actuala ”Piață Mitică” în Consiliu Local. Administrația de atunci plus consilierii locali au decis într-un final să înlocuiască proiectul PUD al profesorului Iurov cu cel al arhitectei Anca Petrescu (mai bine zis cu unul din cele patru pe care le-a prezentat și le-a tot schimbat autoarea proiectului Casei Poporului de la București). Cu toate că o comisie de specialiști a dat câștig de cauză proiectului arhitectului de la Institutul de Arhitectură, dl prof. Iurov, într-un final aleșii noștri au decis altfel. Rezultatul (cel puțin o parte din el) îl vedem zilnic când trecem prin centrul orașului.

Încercați să deslușiți discuțiile avute în acel moment. Este foarte interesant!

aleXandru goța





29 ianuarie 2024

Solicitare proiect PUZ regenerare urbană pe legea 544

Am depus astăzi la registratura primăriei Sighisoara două solicitări pe același subiect, proiect PUZ "regenerare urbană". Unul a fost adresat și Comisiei de Urbanism după cum puteți vedea în imagini.