Poate îmi spune cineva ce are sportul comun cu cultura (nu cu culturismul!)?! Ah, să nu-mi veniți cu argumente de genul fotbaliștii îl citesc în pauza dintre reprize pe Proust și handbaliștii pe Slavoj Žižek, pentru că este de la sine înțeles că în sportul românesc (deci și cel local) apetitul pentru mers la teatru, vizionat filme și vizitele la bibliotecă au devenit obsesii! Nooo, sus amintiții precum și mulți alții sunt teme de lectură obligatorii în grupul Supremus & Co. Amatorii de manele din sportul românesc au devenit o minoritate pe cale de dispariție (o altă tragedie ce se petrece sub ochii noștri..). Atunci de ce trebuie apelat la astfel de subterfugii penibile de-a dreptul pentru a scoate din mânecă o struțo-cămilă numită pompos sporto-cultură?! Ar rima bine cu coprocultură dar nu duc discuția până în zona de unde majoritatea politicienilor români își fac meniul zilnic pentru dineu... De ce nu lăsăm una să fie una și alta, alta.?! Sau revigorăm Cântarea României acum că tot ne AUR-im pe zi ce trece?!
