Tot cam pe atunci am fost mai mult sau mai puțin direct (de multe ori insidios) întrebat cu cine voi vota la alegerile din 11 decembrie. De fiecare dată am răspuns la fel. Nu voi vota cu niciun partid care a avut oameni în (deja) fostul parlament!
Motivul? Motivele. Le-am explicat atunci și sunt foarte clare. Astăzi, sunt clare ca bună ziua. Adevăratul (și cam singurul) obiectiv politic (culmea ironiei lipsește complet din programul de guvernare!) al actualei coaliții a fost grațierea penalilor, amnistierea pedepselor legate de corupția instituționalizată, modificarea codului penal în așa fel ca cei aflați la putere să poată fura legal.
Realitatea este cruntă! Avem o clasă politică pusă în cvasi-totalitatea ei pe jaf și fărădelege. Am sperat că unele partide pot fi schimbate din interior de către persoane onorabile. Da, asta ar fi posibil în niște partide unde democrația este funcțională. Unde sunt promovate persoane certificate de reale calități profesionale și morale. Unde funcționează meritocrația! Îmi dau seama acum că așa ceva este imposibil! Într-un partid condus de indivizi cu cazier penal sau care simt parfum de pușcărie, să nu ne facem iluzii că cineva va schimba starea de fapt, oricât de multă onestitate, bunăvoință și bun simț ar avea. Mai repede sau mai târziu ori se va alinia lîn front, ori va fi exclus sau marginalizat până la anulare.
Să ne aducem aminte cât de mult a fost ținut în brațe fostul primar Dăneșan de către sistemul corupt! Extraploați acest model și suprapuneți imaginea asupra întregii țări! Nu cred că pot aduce o comparație mai plastică atunci când vorbesc despre "alianța penalilor".
Deja, după protestele de astăzi (22 ianuarie), falia ce era doar întrezărită, s-a produs. Între acea parte sănătoasă a corpului social care refuză să trăiască în corupție și minciună, și "restul". Nu știm cât reprezintă procentual una și alta. Nu putem lua ca argument nici alegerile din decembrie împovărate de un absenteism masiv precum nici protestele de astăzi (comparate deja cu mineriadele printr-o retorică cinică de către însăși președintele penal al celui mai mare partid din România, Liviu Dragnea).
Foarte probabil că președintele Klaus Johannis a știut exact ce va provoca prin prezența domniei sale la proteste. Dar, în acest moment președintele nu are foarte multe căi de ales. Ar fi putut alege să bată palma cu infractorii. O putea face suficient de discret. Nu a făcut-o și, din acest punct de vedere, chiar dacă nu am fost un mare fan al lui, a crescut în ochii mei. Penalii politici ai acestei țări cu siguranță nu vor abandona lupta. Abia din acest moment se va juca cu cărțile pe față. Vor urma foarte probabil, demersurile mai mult sau mai puțin legale pentru suspendarea președintelui. Klaus Johannis nu are foarte mulți ași în mânecă. Ba, chiar foarte puțini. Depinde cum îi va juca.
Îndrăznesc să presupun că președintele a pus la cale o strategie care în acest moment ar fi singura viabilă. Și anume "întoarcerea către popor". O intreprindere riscantă dar necesară într-un moment de falie socială de asemenea dimensiuni.
Președintele are dreptul să ne întrebe pe noi, poporul dacă am fi de acord ca țara asta să fie condusă în continuare de către penali. Dacă este firesc ca niște infractori să ocupe băncile parlamentului și să facă legi după bunul lor plac.
Și noi, poporul, vom răspunde. Măcar atunci vom ști fiecare parte cum stăm.
P.S. celor care pun problema "reprezentativității" de câte ori sunt proteste de stradă le pot răspunde cu o contra-întrebare. Cât de reprezentativi au fost cei care au ieșit în stradă între 16-22 decembrie 1989?!
