Dacă articolul precedent a creeat rumori, înțeleg. Dar nu înțeleg umorile. Pentru că ele vin dintr-o zonă care pentru mine este total necunoscută. Acestor "umoriști" le voi răspunde cu o pildă...
Eram prin clasa a V-a sau a VI-a (nu mai țin bine minte dar poate unii se vor regăsi în această povestioară). În plin comunism. La școală suntem anunțați că suntem "programați" într-un proiect de schimb cultural. Clasa noastră urma să mergem la Odorhei unde să facem cunoștiință cu colegi maghiari de la o clasă de acolo. Urma să rămânem acolo peste noapte, să fim cazați la familiile respective. Era prima dată când mergeam efectiv în secuime. Mai mergeam cu trenulețul, cu unchiul meu Elemer care era conductor de tren, de la Blaj până la Praid dar cam atât. Secuiencele veneau toamna pe strada noastră în frumoasele lor costume roșii, pentru a vinde " hecsempecs ".
Nu ne cunoșteam dinainte cu colegii din Odorhei așa că ne-am "ales" la fața locului absolut aleatoriu. "Perechea" mea s-a întâmplat să fie un anume Robert. Știu că le-am vizitat clasa, apoi am mers la plimbare prin oraș pentru ca apoi să mergem fiecare la casele noilor prieteni. Am fost primit regește. Un apartament de bloc, îmi aduc aminte vag, undeva la marginea orașului, aproape de Târnavă. Am mâncat, apoi Robert m-a invitat să-mi arate nu departe de locuința lor niște izvoare de "borviz". Cu toate că părinții nu vorbeau foarte bine românește, scurtul sejur de la Odorhei a fost pentru mine extraordinar. După un timp, Robert cu clasa ne-a răspuns vizita la Sighișoara. Cu Robert am ținut legătura prin scrisori până aproape de facultate (știu că a urmat o facultate de inginerie la Brașov). Ne-am mai întâlnit sporadic pentru că mergeam frecvent în excursii "în sus" (sighișorenii știu ce înseamnă asta). În tabere, în excursii cu biciclete. În aceste excursii am fost cazați de multe ori în case țărănești unde din nou am fost tratați fantastic. Apoi, în facultate, am avut ocazia să-mi extind experiența multiculturală. Și am avut foarte buni prieteni maghiari, sași, evrei, arabi.
Experiența asta multiculturală mi-a îmbogățit enorm cunoștiințele. M-a "obligat" să-mi extind aria de interes spre culturile altor etnii, în literatură, arte plastice, muzică. Am realizat cum noi ardelenii suntem dăruiți cu un cadou pe care alții nu-l au. Și că, inerent, de-a lungul secolelor această conviețuire și-a pus reciproc amprenta. După opinia mea un adevărat ardelean este acela care prețuiește și promovează și tradițiile "celuilalt". Care se zbate pentru conservarea lor. Sigur, sunt departe de-a dori să idealizez. Această conviețuire împreună nu a fost, nu este și nu va fi numai lapte și miere. Dar am învățat să fim toleranți. Evit să judec la grămadă, prieteniile mele nu s-au făcut niciodată pe criterii etnice. S-a "întâmplat" ca cei mai buni prieteni ai mei să fie un maghiar și un sas...
De aceea voi milita mereu pentru orice fel de separatism pe orice fel de criteriu care să includă caracter etnic sau cultural și voi exclude automat din cercul meu de prieteni pe toți cei care militează pentru așa ceva, cei care promovează ura și extremismul. Nu poți să te consideri ardelean și concomitent să promovezi pe orice cale separatismul (îmbrăcând uneori aspecte foarte subtile). Intri automat într-o gravă fractură logică.
Sper că am fost suficient de clar pentru cei care în articolul meu precedent au văzut un mesaj "extremist"
