19 mai 2021

Gang-bang cu patrimoniul Sighișoarei (#3)

 Dezmățul nu a început acum!

În 2007 când încă mai scriam la Jurnalul Sighișoara Reporter am avut de a face cu primul abuz major. Articolul a apărut și poate fi găsit în arhiva ziarului de la Biblioteca Municipală.


Cu toții știm clădirea numită acum Casa Wagner (Piața Cetății nr. 6). Prin anul 2004-2005 intrarea din față era spre restaurant iar în spate o curte generos umbrită unde funcționa o terasă parțial acoperită care putea fi accesată din străduța laterală. În curte tronau frumos doi tei și un frasin maiestuos. Brusc, în primăvara lui 2007 au început lucrări. Mari!

Atenție cum apare lucrarea pe panotajul obligatoriu oricărei construcții demarate! ”Reconstruire corp anexă Casa Wagner”!





Wtf?! L-am contactat în acel moment pe Alexandru Nits autorul proiectului să-l întreb despre ce anexă vorbim?! A încercat să-mi explice că în planuri mai vechi (care?!) dar și în macheta arhitectului Misselbacher din Muzeul de Istorie apare o ”anexă”. Am urcat să verific, pe machetă, făcută după un plan al orașului de la 1770 apare în fundul curții un soi de coteț mai degrabă un șopron, aproape sigur din lemn așa cum aveau aproape toate locuințele din cetate și din Orașul de Jos. Aceea este ”anexa” care a stat la baza acestei mutilări!

Din fotografia realizată de către subsemnatul în luna mai 2007 se vede clar fundația din beton (ceea ce este complet interzis!!) pentru o construcție complet nouă (două aripi) care practic încadrează toată curtea! Data celor două fotografii, 10 mai 2007.
















În anul 2002 municipiul Sighișoara și împrejurimile beneficiază de o inițiativă de fotografiere aeriană (probabil prima în istorie) desigur alb-negru la posibilitățile de atunci (cu siguranță făcută pe film). Rezoluția este relativ slabă dar nu atât de slabă încât să nu se identifice clar curtea din spatele ”Casei Wagner” de la Piața Cetății nr. 6. Toată acoperită cu vegetație (copaci destul de înalți!)



Vremea a trecut iar de la o vreme a ”intrat pe piață” Google Earth cu imaginile sale satelitare tot mai performante. Cea mai ”veche” imagine de gen din arhiva Google Earth datează din anul 2018 când deja noua construcție ”anexată” la Casa Wagner era definitivată de zece ani. Se vede clar diferența, acoperișul cu țiglă nouă și puzderia de lucarne!





Ce a rezultat?! O extindere a pensiunii pe două laturi complet noi care în realitate nu au existat niciodată înainte! A existat un biet șopron care a folosit ca argument pentru acest abuz.















Aici captură recentă de pe Street View!

Cam așa au demarat toate abuzurile ulterioare asupra patrimoniului UNESCO al Sighișoarei! Din acel moment toate cele comise (mari sau mici) au funcționat pe principiul ”uite da și ăla a făcut, eu de ce să nu fac?!”

aleXandru goța