05 februarie 2016

Groapa de gunoi pute (episodul #3)

Cum naiba dăm de o buclucașă Hotărâre de Consiliu Local?!

Toată lumea tace mâlc. De ce naiba oare?! Cert este că tăcerea confirmă suspiciunile. Cum am afirmat, contractul semnat în numele Consiliului Local Sighișoara nu putea fi parafat decât în urma unei Hotărâri.


Faptul că pe ultima pagină nu apar decât semnătura fostului primar, Constantin Ștefănescu, a fostului contabil, Maior Manuela. Atât! Nu tu semnătura secretarului primăriei nici a departamentului juridic așa cum cere legea! Ceea ce ne duce cu gândul la a doua alternativă, aceea a asocierii primăriei Sighișoara cu SC Schuster Ecosal SRL într-un parteneriat public privat. Din informațiile care le dețin, asta este. Ei bine, chiar și atunci, o astfel de asociere se făcea (sau măcar ar fi trebuit să se facă!) cu precizări clare la delegarea competenței către primar.

Orice ar fi fost (contract de asociere sau nu), CL a trebuit să ia o decizie în acest sens prealabilă date contractului, 02.06.2000 și, conform legii, orice HCL trebuie dusă la îndeplinire în terment de 6 luni de la adoptare.

Iată lista completă cu consilierii locali din legislatura 1996-2000.